Încheierea exercițiului “Podul aerian-2018” executat în cadrul OTSC

Locțiitorul șefului Statului Major Întrunit al OTSC, general locotenent Nurlan Ormanbetov, a declarat că, în cadrul exercițiul Podul aerian-2018, care s-a încheiat pe 13.10.2018 la Ekaterinburg, peste 3.000 de militari au fost transportați în poligoane din cadrul statelor membre OTSC.

“Pentru prima dată, în cadrul OTSC, a fost executat exercițiul de comandament și stat major Podul aerian-2018. La Ekaterinburg a fost constituit un Stat Major Întrunit, în care, toate statele membre și-au trimis reprezentanți pentru îndeplinirea comună de misiuni de transportare a grupărilor de trupe în raioanele de desfășurare a exercițiilor. A fost implicată Aviația Militară de Transport din Federația Rusă, Republica Belarus, Republica Armenia și Republica Kazahstan. Contingentul, care a fost transportat la locurile de desfășurare a exercițiilor, a fost format din peste 3.000 de militari, peste 500 de unități de armamente și tehnică militară. Misiunile care au stat în fața participanților au fost îndeplinite, iar scopurile au fost atinse. Acestea au constat în organizarea cooperării între state, în așa fel încât să fie posibilă îndeplinirea misiunii de desfășurare a trupelor, fără obstacole și în timp util”, a precizat Serviciul de presă al Regiunii Militare Centru, citând declarațiile lui Ormanbetov.

Potrivit precizărilor acestuia, la ediția viitoare a exercițiului Podul aerian vor fi implicate Aviația de luptă, Aviația Forțelor Terestre și mijloace de apărare antiaeriană, pentru asigurarea securității transporturilor aeriene.

“Fiecare stat membru al OTSC are legi proprii, care reglementează zborurile și deplasările trupelor. Acum dezvoltăm o serie de documente și acorduri interstatale, în care trupele membrilor OTSC se pot mișca liber. În prezent există legi care, se poate spune, împiedică momentele de transport al armamentului și echipamentului militar, prin urmare documentele sunt în curs de elaborare, iar, în viitor, aceste probleme vor fi rezolvate”, a menționat Ormanbetov.

Prima ediție a exercițiului Podul aerian-2018 s-a desfășurat în perioada 01-13.10.2018. Manevrele aeriene au fost executate ca parte a exercițiului operativ-strategic Cooperarea în luptă-2018, în care contingentele militare ale Forțelor Colective de Intervenție Operativă ale OTSC desfășoară activități de contracarare a formațiunilor înarmate ilegale, s-a precizat la Regiunea Militară Centru.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Pe lângă Podul aerian-2018, exercițiul operativ-strategic Cooperarea în luptă-2018 mai include și alte exerciții de anvergură mai redusă, precum Cooperarea-2018Frăție indestructibilă-2018Căutarea-2018 și Frontiera-2018.

Surse: ria.ru, mil.ru.

Lasă un comentariu