Agenția rusă Intefax a informat, pe 27.10.2018, citând o sursă aprținând Complexului Militar Industrial, că, în Federația Rusă, a fost testat un sistem, care poate scoate din funcțiune sateliții de comunicații ai adversarului.
“Complexul Tirada-2S a fost deja testat, iar comisia de stat și-a prezentat recomandările față de acesta”, a precizat sursa, fără să ofere alte detalii. Aceasta a menționat doar că nou complex va fi gestionat cu ajutorul unor operatori specializați.
În luna ianuarie 2018, o altă sursă precizase pentru agenția Interfax că, în scurt timp, militarii ruși vor primi în înzestrare un sistem cu ajutorul căruia pot fi scoși din funcțiune sateliții de comunicații ai adversarului. Potrivit declarațiilor sale, pentru unul dintre proiecte, Tirada-2, lucrările de dezvoltare au fost începute în anul 2001. Complexul funcționează pe baza suprimării radioelectronice.
În luna august, la forumul Armata-2018, a fost încheiat, în mod public, un contract al Ministerului rus al Apărării privind achiziționarea de complexe de război electronic pentru suprimarea comunicațiilor prin satelit Tirada-2.3. Potrivit unor informații din mediul militar, livrările stației de bruiaj de generație nouă vor începe în acest an. Executantul contractului este Întreprinderea Elektropribor din Vladimir.
Despre faptul că Federația Rusă lucrează la dezvoltarea de armamente pentru suprimarea sateliților a informat pe 30 noiembrie 2017 și locțiitorul comandantului Institutul Central 46 de Cercetare Tehnico-Științifică, Oleg Achasov. În special, acesta a vorbit despre dezvoltarea unui complex de atac antisatelit și a unui complex mobil de distrugere radioelectronică a sateliților de comunicații de tip Tirada-2S.
Comentariu remnmilitaryblog.com: În ultimii ani, în Federația Rusă s-au derulat mai multe programe secrete de dezvoltare a unor armamente antisatelit. Despre aceastea au apărut doar frânturi de declarații pe surse sau câteva imagini pe Internet.
De exemplu, la sfârșitul lunii septembrie, anumite surse au postat imagini cu un avion de vânătoare experimental de tip MiG-31 (număr de bord 81 albastru), care desfășoară zboruri de testare la Zhukovsky, cu o machetă prinsă sub avion, în masă dimensională, probabil, a unui nou tip de sistem de rachete antispațiale (antisatelit). Încă din anii 1980, în URSS a fost creat un complex de aviație de apărare antispațială 30P6 Kontakt (dezvoltator principal Biroul de construcții științific și industrial Almaz), cu racheta antispațială 79M6 (dezvoltator Biroul de construcții de mașini Fakel), cu întrebuințarea ca platformă purtătoare a avionului de vânătoare modificat special de tip MiG-31D (tip “07”). Probabil, noua rachetă antisatelit este o versiune îmbunătățită a rachetei sovietice.
Surse: interfax.ru, iz.ru.