Surse locale au informat că, în perioada 09-12.11.2018, un detașament de nave al Flotei de Nord, format din crucișătorul Mareșal Ustinov, petrolierul Dubna și remorcherul SB-406, aflat în mars în Marea Mediterană, va face o escală în portul spaniol Ceuta, pentru refacerea rezervelor de combustibili și de altă natură.
Aceasta va fi prima vizită a navelor ruse în portul situat în partea de sud a Strâmtorii Gibraltar, după o întrerupere de doi ani. După cum informează surse locale din Ceuta, în fiecare an, astfel de vizite, care, de regulă, durează trei zile, aduc venituri importante la bugetul local, reprezentate de aprovizionarea navelor cu combustibili, alimente și apă, precum și de odihna și refacerea membrilor echipajelor.
Începând din anul 2011, în portul Ceuta au făcut escale 62 de nave rusești, inclusiv distrugătoare, fregate, nave de desant și chiar un submarin de atac. Ultima vizită la Ceuta a fost efectuată, pe 16.10.2016, de navele purtătoare de rachete Zeleny Dol și Serpukhov, precum și de remorcherul SB-36.
Escalele au fost anulate începând cu sfârșitul lunii octombrie 2016, la presiunea aliaților Spaniei din cadrul NATO.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Navele ruse din Marea Mediterană întrebuințează două porturi pentru refacerea rezervelor: Limassol din Cipru în est și Ceuta din Spania în vest. Portul Ceuta este utilizat, îndeosebi, de navele Flotei de Nord și Flotei din Marea Baltică la intrarea și la ieșirea din Marea Mediterană.
Asta înseamnă că navele Flotei de Nord părăsesc Marea Mediterană, unde au îndeplinit misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale.
Problema sanțiunilor instituite împotriva Federației Ruse este o probelmă dificilă pentru statele occidentale, pentru că le provoacă și lor pierderi financiare importante. Din această cauză, probabil că, treptat, se va renunța la ele și se va reveni la situația normal, de relații comerciale bazate pe interesele tuturor părților.
Sursa: militarynews.ru.