Trupele Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse au început noul an de instrucție

Șeful Serviciului de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, colonel Vadim Astafiev, a anunțat, pe 03.12.2018, că trupele regiunii au început noul an de instrucție.

În timpul perioadei de instrucție de iarnă, în marile unități și unități militare aparținând Trupelor de Rachete și Artilerie, Trupelor de Apărare Antiaeriană, Trupelor de Protecție RCB, Trupelor de Transmisiuni și Trupelor de Geniu, sub îndrumarea organelor de conducere ale Regiunii Militare Sud, se vor desfășura tabere de instrucție, cu ieșirea în teren.

“În total, în anul de instrucție 2019, este planificată executarea a peste 300 de exerciții tactice, la diverse nivele, toate fiind concepute ca intercategorii, cu dublă partidă, cu întrebuințarea forțelor întrunite. De asemenea, militarii vor executa, în poligoanele regiunii, aproximativ 3.000 de trageri de luptă cu subunitățile”, a spus Astafiev.

Activitățile de pregătire pentru luptă vor fi organizate în peste 30 de poligoane din Republicile din Caucazul de Nord și Crimeea, Regiunile Rostov, Astrakhan și Volgograd, Ținuturile Krasnodar și Stavropol, precum și din Abhazia, Armenia și Osetia de Sud.

O atenție deosebită în perioada de instrucție va fi acordată pregătirlor pentru executarea unui exercițiu de comandament și stat major de amploare cu Gruparea de Forțe Întrunite, care se va desfășura sub conducerea comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov. Faza activă a acestuia va avea loc în poligoane din Republica Crimeea, Regiunea Rostov și Ținutul Krasnodar, cu participarea a aproximativ 7.500 de militari și peste 2.500 de unități de armamente și tehnică militară.

În luna septembrie 2019, în Regiunea Militară Sud sunt planificate activități de pregătire comune cu participarea unor organe de conducere, subunități ale regiunii și subunități ale armatelor străine. Astfel, un exercițiu ruso-pakistanez va avea loc în zona montană din Republica Karaciaevo-Cerkessia, un exercițiu ruso-algerian pe teritoriul Regiunii Volgograd și un exercițiu ruso-egiptean de apărare antiaeriană pe teritoriul Egiptului.

Pe lângă acestea, în noul an de instrucție va fi continuată practica executării de exerciții tactice comune ale marilor unități din cadrul bazelor militare ruse dislocate în republicile din Transkaucazia și subunități ale Forțelor Armate din Osetia de Sud, Abhazia și Armenia.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Din datele prezentate mai sus rezultă că activitatea principală de înstrucție pentru luptă planificată în Regiunea Militară Sud în anul 2019 va fi reprezentată de un exercițiu de comandament și stat major cu dublă partidă, similar celui desfășurat la începutul lunii octombrie 2018. După ce în acest an exercițiul a fost executat pe direcțiile operative Volgograd și Marea Caspică, în 2019 exercițiul se va desfășura pe direcția operativă Marea Neagră și va avea centrul de greutate în Crimeea. Probabil, exercițiul va fi executat în perioada septembrie-octombrie 2019.

Sursa: ria.ru.

Lasă un comentariu