În cadrul unui interviu pentru ediția din 03.12.2018 a publicației Märkische Oderzeitung, președintele Forumului germano-rus, Matthias Platzek, a cerut construirea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, împreună cu Federația Rusă.
În opinia sa, situația internațională actuală necesită o “resetare” a relațiilor cu Federația Rusă și participarea directă a acesteia la sistemul european de securitate. De asemenea, el și-a exprimat speranța că o nouă Conferință privind securitatea și cooperarea în Europa va avea loc în curând.
“Deja de mult timp nu mai este vorba despre faptul dacă rușii își vor modela societatea așa cum noi o considerăm corectă. Nu mai este vorba despre parteneriat și prietenie sau lucruri similare. Dar, este vorba din nou despre coexistența pașnică, despre chestiunea dacă putem trăi în pace pașnic pe acest continent. Din nefericire, am revenit la acest nivel. Noi pur și simplu experimentăm sfârșitul, după cum spun unii, a erei liberalismului”, a spus Platzek.
În același timp, politicianul a criticat Charta de la Paris, semnată în 1991, pe care a numit-o “o carte cu basme”, care nu mai reflectă complet realitățile contemporane. În acest document a fost inclus un program de cooperare internațională, s-a demonstrat angajamentul țărilor participante la democrație bazată pe respectarea drepturilor omului și asigurarea prosperității universale, garantând în același timp libertatea economică și justiția socială.
Platzek s-a referit, de asemenea, la situația periculoasă care s-a dezvoltat în Ucraina după incidentul din Strâmtoarea Kerci. El consideră că această problemă nu poate fi analizată separat de viitoarele alegeri prezidențiale din țară. Introducerea legii marțiale, care a urmat incidentului, reprezintă deja un semn că Poroșenko a început să-și pună în aplicare planul electoral. În același timp, Platzek a pus la îndoială responsabilitatea Federației Ruse față de această situație negăsind un motiv din partea statului rus pentru o astfel de provocare. “Merită să spunem în mod rezonabil: pentru Putin, totul nu s-a terminat foarte bine. În ultimele săptămâni, toate pregătirile părții ruse s-au concentrat asupra întâlnirii planificate cu Donald Trump. Iar pe pagina sa de Twitter, Poroșenko era, în mod deschis, foarte bucuros că aceasta a eșuat”, a spus politicianul.
De asemenea, el crede că, în această situație, Germania ar trebui să facă apel la ambele părți aflate în conflict să dea dovadă de reținere și să reducă tensiunile. “Sper ca, în următoarele trei-patru luni înaintea alegerilor prezidențiale din Ucraina, să nu mai existe conflicte la scară largă. Pentru ca apoi să putem face un pas înapoi și să facem o resetare”, a subliniat Platzek, adăugând că toate circumstanțele incidentului încă nu sunt clare.
Comentariu remnmilitaryblog.com: În ultimele zile se înmulțesc vocile germane care, dacă nu sunt împotriva Ucrainei, sunt cel puțin imparțiale, fără să acuze direct Federația Rusă, așa cum se întâmplă în SUA și în statele occidentale.
După ce cancelarul Angela Merkel a respins solicitarea președintelui ucrainean de întărire a prezenței navale a NATO în Marea Neagră, fostul ministru de externe, Zigmar Gabriel, a declarat că Ucraina încearcă să atragă Germania în război.
Acum, un alt politician german vorbește despre nevoia de resetare a relațiilor cu Federația Rusă și de readucerea acesteia în procesul de formare a unei noi arhitecturi de securitate în Europa.
Probabil, reacțiile reprezentanților Germaniei sunt determinate, în primul rând, de interesele economice ale statului. Iar președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a făcut o greașeală strategică, cel puțin în relația cu Germania. Pentru că nu poți să soliciți, în același timp, sprijinul Germaniei în conflictul cu Federația Rusă și renunțarea la gazoductul Nord Stream 2, care leagă, prin Marea Baltică, porturile Vyborg și Greifswald și care reprezintă o alternativă de transport spre Europa a gazelor naturale livrate acum printr-o conductă prin Ucraina.