Serviciul de presă al Regiunii Militare Centru din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 15.12.2018, că o comisie a regiunii o sosit la Novosibirsk pentru recepția unor noi avioane de vânătoare-bombardament de tip Su-34, care vor fi introduse în dotarea regimentului de aviație dislocat în Regiunea Celiabinsk.
“Este planificat ca până la sfârșitul anului să fie livrate patru avioane Su-34. Acestea vor fi dislocate pe aerodromul Shagol din Regiunea Celiabinsk, unde vor intra în dotarea regimentului de aviație mixtă”, se arată în comunicatul de presă.
Perosnalul navigant și tehnic, care va asigura exploatarea avioanelor, a urmat cursuri de pregătire la Centrul Forțelor Aeriene de la Lipetsk pentru recalificarea personalului de aviație și a primit toate certificatele necesare.
Avionul Su-34 este destinat pentru distrugerea atât a țintelor terstre, cât și a țintelor aeriene ale adversarului, pe timp de zi și de noapte, în orice condiții meteorologice. Autonomia avionului este de 4.000 de kilometri, viteza maximă de până la 1.900 de kilometri pe oră, iar încărcătura de luptă poate cântări până la opt tone. Nivelul de zgomot la avionul Su-34 este de două ori mai mic decât la aeronavele din versiunile anterioare.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Noile avioane de tip Su-34 vor fi incluse în dotarea Regimentului 2 Aviație Mixtă – Shagol / Divizia 21 Aviație Mixtă / Armata 14 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană / Regiunea Militară Centru. În urma primirii acestora, regimentul va avea 18 avioane Su-34 (12 în prima escadrilă și șase în cea de-a doua).
Astfel, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse vor avea 114 avioane Su-34 din cele 120 de avioane comandate, în baza a două contracte încheiate în 2008 și 2012, și livrate începând din anul 2010.
Avioanele au fost livrate după următorul calendar:
– 2010: patru avioane (contract 2008);
– 2011: șase avioane (contract 2008);
– 2012: 10 avioane (contract 2008);
– 2013: 14 avioane (12 contract 2008, 2 contract 2012);
– 2014: 18 avioane (contract 2012);
– 2015: 18 avioane (contract 2012);
– 2016: 16 avioane (contract 2012);
– 2017: 16 avioane (contract 2012);
– 2018: 12 avioane (contract 2012).
În prezent, sunt completate nouă escadrile de avioane Su-34, care sunt dislocate după cum urmează:
– o escadrilă (12 avioane) la Centrul 4 de stat pentru întrebuințare în luptă și pregătirea personalului navigant a Forțelor Aeriene din Lipetsk (livrate în 2010 și 2015);
– trei escadrile (36 de avioane) la Regimentul 559 Aviație de Bombardament – Morozovsk / Divizia 1 Aviație Mixtă / Armata 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană / Regiunea Militară Sud (livrate în perioada 2011-2013);
– două escadrile (24 de avioane) la Regimentul 47 Aviație de Bombardament – Voronezh / Divizia 105 Aviație Mixtă / Armata 6 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană / Regiunea Militară Vest (livrate în perioada 2013-2015);
– două escadrile (24 de avioane) la Regimentul 277 Aviație de Bombardament – Khurba / Divizia 303 Aviație Mixtă / Armata 11 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană / Regiunea Militară Est (livrate în perioada 2016-2017);
– o escadrilă (12 avioane) la Regimentul 2 Aviație Mixtă – Shagol / Divizia 21 Aviație Mixtă / Armata 14 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană / Regiunea Militară Centru (livrate în perioada 2017-2018).
După completarea celei de-a doua escadrile de la regimentul din Shagol, se va încheia realizarea contractului din 2012, iar Forțele Aerocosmice vor dispune de 120 de avioane de acest tip.
Fiecare Regiune Militară va avea câte un regiment de aviație dotat cu avioane Su-34. Regimentul din Regiunea Militară Sud are trei escadrile, iar celelalte regimente au câte două.