Secretarul britanic al apărării, Gavin Williamson, a incitat Ucraina la lansarea unor noi provocări militare, sprijinind pașii iresponsabili ai regimului de la Kiev. Acest lucru este menționat într-un comentariu al Ambasadei Federației Ruse la Londra, distribuit, pe 22.12.2018, în urma unei vizite în ajun a lui Williamson la Odessa.
“După ce nu a reușit să neutralizeze în mod eficient dronele de la aeroportul din Gatwick, se pare că Williamson a fost implicat într-o chestiune mai importantă – a incitat Ucraina la noi provocări militare. Semnalul transmis a fost recepționat astfel în Federația Rusă: indiferent ce măsuri iresponsabile ar lua regimul de la Kiev, guvernul conservator britanic îi va oferi, întotdeauna, sprijin politic și militar. Acesta este modul în care Londra încearcă să asiste la rezolvarea conflictului ucrainean intern”, se arată în document.
Ambasada a mai notat faptul că vizita șefului departamentului militar britanic pare “un indicator relevant pentru condițiile de pregătire ale regimului președintelui Petro Poroșenko pentru o intevenție militară, în perioada 24-25.12.2018, în scopul prelungirii legii marțiale, care a fost impusă înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2019”.
Williamson s-a întâlnit vineri cu omologul său ucrainean, Stepan Poltorak, la Odessa, unde miercuri a sosit și nava hidrografică multirol Echo a Forțelor Navale ale Regatului Unit, capabilă să efectueze misiuni de cercetare.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Sprijinul acordat Ucrainei de Marea Britanie are loc pe fondul unei deteriorări a relațiilor dintre aceasta din urmă și Federația Rusă.
Oficiali britanici au declarant, recent, că Federația Rusă reprezintă o amenințare mai mare la adresa securității Marii Britanii decât Statul Islamic sau Al-Qaeda.
În acest context, Marea Britanie a revenit la strategia de contracarare a Federației Ruse folosită în timpul Războiului Rece. Astfel, în Departamentul Apărării a fost reînființată o unitate specială, care va monitoriza amenințările din partea țărilor pe care Londra le consideră ostile: Federația Rusă, Iranul și China. Inițial, unitatea a fost creată în anii 1980, dar, după începutul perestroika în URSS a fost desființată.