Într-un interviu acordat pentru ediția din 23.12.2018 a ziarului Welt am Sonntag, fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, șeful comitetului acționarilor companiei Nord Stream, a criticat SUA pentru încercarea de a opri construcția conductei Nord Stream-2 și s-a pronunțat în favoarea unei politici comerciale mai independente a Germaniei.
“Americanii nu fac asta datorită dragostei lor față de Ucraina, ci pentru că ei înșiși doresc să furnizeze gaz în Germania – gaz lichefiat, care este mai rău în ceea ce privește calitatea, dar mai scump decât gazul de conducte”, a spus Schroeder.
Politicianul a criticat, de asemenea, Washingtonul că a cerut ca Berlinul să-și limiteze comerțul cu mai multe țări. În opinia sa, statul suveran nu ar trebui să permită ca SUA să stabilească cu cine să efectueze comerțul, pentru că, în caz contrar, Germania va fi, în curând, în imposibilitatea de a avea legături economice cu oricine, fapt care, din cauza dependenței sale de export, este considerat inacceptabil de către fostul cancelar.
În același timp, Schröder a subliniat că nu a fost un antiamerican, dar a subliniat că strategia sa de politică externă a fost aceea de a obține și menține independența relativă față de Statele Unite.
Anterior, Schröder a criticat politica comercială a SUA, și a solicitat Berlinului să-și caute alți aliați.
Proiectul Nord Stream-2 presupune construirea a două linii de conducte de gaz, cu o capacitate totală de 55 de miliarde de metri cubi pe an, de la coasta Federației Ruse, de-a lungul Mării Baltice, până în Germania.
Împotriva proiectului se pronunță în mod activ Ucraina, care se teme de pierderea veniturilor din tranzitul gazului rusesc către o serie de țări europene, inclusiv Polonia, Letonia și Lituania, precum și Statele Unite, care promovează livrarea de gaze naturale lichefiate către UE. Acestea spun că proiectul este politic și amenință securitatea energetică a Europei.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Din cauza divergențelor cu Ucraina, Federația Rusă a luat decizia construirii unor rute alternative pentru transportul gazelor naturale spre Europa. Noua politică rusă include două proiecte majore, Nord Stream-2 și Turkish Stream, pentru livrarea gazelor prin Marea Baltică în Germania și prin Marea Neagră în Turcia.
Amenințată cu perspectiva pierderii beneficiilor rezultate din calitatea de țară principală de tranzit pentru gazele rusești, Ucraina încearcă să caute aliați pentru a se opune celor două proiecte. Se pare că statul ucrainean a găsit sprijin în SUA, unde există un interes major pentru furnizarea de gaze lichefiate în Europa.
În ultima perioadă, relațiile dintre Germania și SUA s-au răcit, în special, din cauza noii politici a SUA urmărită de președintele Donald Trump. Acesta presează în mod constant afacerile germane, în interesul companiilor americane.