Un fost ministru ucrainean consideră că Oocidentul a înșelat Ucraina

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune 112 Ucraina, fostul ministru al transporturilor și comunicațiilor, Evgheni Chervonenko, a declarat, probabil pe 03.02.2019, că Occidentul a înșelat Ucraina, iar țara a rămas singură cu problemele sale. De asemenea, politicianul ucrainean și-a exprimat regretul că Ucraina nu s-a integrat în Uniunea Economică Euroasiatică.

„Ne-au înșelat. Aflați sub un șoc politic, ne-au promis că vom merge în UE și că vom merge în NATO. Dar am rămas singuri, noi și cu problemele noastre. N-am intrat nici în Uniunea Economică Euroasiatică. N-am intrat nici în UE și NATO, dar se tot discută că vom fi acolo în curând”, a precizat Chervonenko.

Acesta a adăugat că statele occidentale vor folosi Ucraina în calitate de “instrument de iritare pentru Est”.

După Maidanul din 2014, economia Ucrainei se află în declin. Autoritățile de la Kiev încearcă să realizeze reforme economice, luând împrumuturi de la FMI, ceea ce afectează bunăstarea cetățenilor: ratele la locuințe și utilitățile sunt în creștere, în timp ce salariile și beneficiile sociale rămân scăzute. În același timp, a crescut datoria externă a statului.

Sursa: ria.ru.

Lasă un comentariu