Șeful Statului Major Întrunit al OTSC, Anatoli Sidorov, a declarat, pe 06.02.2019, la un brifing organizat pe marginea forumului “Rusia astăzi”, că organizația a constatat întărirea grupării teroriste Stat islamic în Afganistan și adoptă măsuri de contracarare a acesteia.
Potrivit precizărilor sale, după înfrângerea Statului islamic în Siria, a funcționat principiul vaselor comunicante, iar militanții au început să plece în Afganistan, unde există multe zone, care nu sunt controlate de autorități.
“În punctul nevralgic al Asiei Centrale, Afganistanul, militanții încearcă să organizeze baze de pregătire, concentrându-se, în special, pe nordul țării. Este vorba despre o regiune, care are o graniță lungă cu Tadjikistanul. Noi trebuie să adoptăm măsuri pentru a preveni o agravare suplimentară a situației, în special la frontiera tadjico-afgană. Și aceste măsuri sunt în curs de adoptare”, a spus Sidorov.