În sudul Federației Ruse a fost alertată o brigadă de infanterie moto

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 13.02.2019, militarii brigăzii de infanterie moto de lângă Volgograd au fost alertați pentru verificarea nivelului de pregătire pentru luptă.

“Peste 1.500 de militari au desfășurat activități după primirea semnalului de alertare, în cadrul unei verificări inopinate asupra nivelului de pregătire pentru luptă al marii unități”, se arată în comunicatul de presă.

Subunitățile de infanterie moto au efectuat un marș de 50 de kilometri cu tehnica din dotare în poligonul Prudboy, unde, în următoarele trei zile, vor executa un exercițiu cu trageri de luptă.

La tragerile de control vor participa și echipajele tancurilor T-90A, mașinilor de luptă ale infanteriei BMP-3 și tunurilor autopropulsate Msta-S, calibru 152 de milimetri.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Marea unitate care a fost alertată este Brigada 20 Infanterie Moto – Volgograd a Armatei 8 arme întrunite – Novocerkassk din Regiunea Militară Sud.

În structura brigăzii se află trei batalioane de infanterie moto. Probabil, în poligon au fost deplasate grupurile tactice de nivel companie constituite în cadrul acestora.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s