Distrugătorul american Donald Cook, aflat în Marea Neagră, se îndreaptă către Odesa

Din monitorizarea datelor provenite din sursele navale occidentale rezultă că distrugătorul american Donald Cook, aflat în Marea Neagră din 19 februarie, se îndreaptă către Odesa. Distrugătorul este dotat cu 56 de rachete de croazieră Tomahawk, cu o bătaie de 1.600 de kilometri.

Potrivit surselor turcești, în cursul săptămânii trecute, nava americană a efectuat exerciții comune în Marea Neagră cu fregata turcească Fatih.

“Operațiunile navei în Marea Neagră vor consolida cooperarea cu aliații și partenerii NATO și vor demonstra disponibilitatea colectivă de a asigura securitatea în Marea Neagră în cadrul operației Atlantic Resolve”, a anunțat Flota a 6-a americană, după ce distrugătorul a intrat în Marea Neagră.

Centrul Național de Conducere a Apărării Federației Ruse a informat, după intrarea distrugătorului Donald Cook în Marea Neagră, că armata rusă a început imediat să monitorizeze acțiunile acestuia.

“Controlul direct al activităților distrugătorului american este asigurat de nava mică purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo și nava de cercetare Ivan Khurs ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN)”, s-a precizat pe 19 februarie la Centrul Național de Conducere a Apărării Federației Ruse.

Pe 19.02.2019, în Marea Neagră au intrat, de asemenea, navele Grupului permanent antimină numărul doi (SNMG2) din cadrul NATO. În compunerea acestuia se află nava amiral a grupului, baza plutitoare Werra a Forțelor Navale ale Germaniei, precum și dragoarele Akkakotsa din Turcia, Locotenent Lupu Dinescu din România și Tsibyr din Bulgaria.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s