Gazoductul Nord Stream-2 va fi finalizat în trimestrul patru al anului 2019

Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 26.02.2019, că directorul Gazprom Eksport, Elena Burmistrova, a declarat că Gazprom își menține planurile de lansare a gazoductului Nord Stream-2 în trimestrul patru al anului 2019.

Cu ocazia Zilei investitorilor Gazprom, aceasta a precizat că, în prezent, gazoductul Nord Stream-2 este realizat în proporție de 30%.

Proiectul Nord Stream-2 presupune construirea a două linii de conducte de gaze, cu o capacitate totală de 55 de miliarde de metri cubi pe an, de pe litoralul rusesc, prin Marea Baltică, până în Germania. Noul gazoduct se construiește în apropierea gazoductului Nord Stream, aflat în exploatare. Acesta va trece prin apele teritoriale sau zonele economice exclusive ale Federației Ruse, Finlandei, Suediei, Danemarcei și Germaniei.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Împreună cu gazoductul Turkish Stream, aflat în construcție în Marea Neagră, Nord Stream-2 este destinat pentru livrarea de gaze naturale rusești în Europa, ocolind Ucraina.

Celor două proiecte li se opun o serie de state, între care SUA și Ucraina sunt cele mai vocale, din cauza unor interese divergente.

Sursa: ria.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s