Exercițiu tactic de amploare desfășurat în Regiunea Orenburg din Federația Rusă

Serviciul de presă al Regiunii Militare Centru din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 28.02.2019, în Regiunea Orenburg, a început executarea unui exercițiu tactic de o zi, cu participarea a peste 2.500 de militari aparținând unor subunități de infanterie moto ale Armatei 2 arme întrunite, sprijinite de artilerie și Aviația Forțelor Terestre.

Activitățile de pregătire pentru luptă se desfășoară în poligonul Totskoe și au un format cu dublă partidă: în timp ce o parte dintre militari se apără, cealaltă parte se află în ofensivă.

În timpul exercițiului, sunt întrebuințate la scară largă sistemele de cercetare și foc, subunitățile de infanterie moto și tancuri primind informații despre adversar, în regim on-line, de la cercetarea terestră și aeriană. În acest sens, sunt implicate elicoptere Mi-8, aparate de zbor fără pilot Orlan-10, complexe de cercetare Strelets și bombardiere de front Su-24M.

Tragerile de luptă în poligon sunt executate de echipajele a peste 40 de tancuri T-72B3, precum și de echipaje ale lansatoarelor multiple de proiectile reactive Grad și tunurilor autopropulsate Msta-S, calibru 152 de milimetri.

În total, la acctivități participă peste 350 de unități de tehnică militară. Exercițiul se desfășoară sub conducerea comandantului Armatei 2 arme întrunite a Regiunii Militare Centru, general maior Andrei Kolotovkin.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Exercițiul tactic este executat de subunități aparținând Brigăzii 21 Infanterie Moto – Totskoe din cadrul Armatei 2 arme întrunite – Samara. Forțele principale ale brigăzii sunt reprezentate de două batalioane de infanterie moto și două batalioane de tancuri.

Exercițiul tactic cu dublă partidă se desfășoară la nivel batalion și, ținând cont că acesta durează doar o zi, probabil, are un caracter demonstrativ.

În cadrul Regiunilor Militare din Forțele Armate ale Federației Ruse a început etapa exercițiilor tactice de nivel batalion, care urmează după cea a exercițiilor la nivel companie. În fiecare armată de arme întrunite, la începutul acestei perioade, se desfășoară un exercițiu demonstrativ.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s