În anul 2019, Forțele Navale ale Federației Ruse vor primi trei divizioane de rachete de coastă Bastion

Agenția de presă rusă Interfax a informat, pe 03.03.2019, citând o sursă bine informată, că, în anul 2019, Ministerul rus al Apărării va continua să achiziționeze complexe de rachete de coastă Bastion, cu rachete de croazieră Oniks.

“În anul 2019, se așteaptă primirea a trei divizioane de rachete. Acestea vor intra în compunerea Trupelor de Apărare de Coastă ale Flotei din Oceanul Pacific, Flotei de Nord și Flotei din Marea Neagră”, a precizat sursa.

Potrivit declarațiilor sale, în ceea ce privește Flota rusă din Marea Neagră, unde sunt dislocate deja în Crimeea complexe de rachete de coastă Bastion, este vorba despre încă un divizion de acest tip. “Înlocuirea complexului de rachete de coastă de tip Utes din Crimeea cu complexe staționare de tip Bastion nu se are în vedere, deocamdată“, a spus sursa.

Anterior, complexele de rachete de coastă Bastion, dezvoltate și produse de NPO Mashinostryenia din Reutov, au fost introduse în dotarea tuturor flotelor din cadrul Forțelor Navale ale Federației Ruse.

Aceste complexe sunt dislocate acum în Crimeea, pe Insula Kotelniy (arhipelagul insulelor Novosibirk), în Regiunea Kaliningrad, în Siria și în Kamceatka.

Potrivit surselor deschise, bătaia rachetei Oniks a complexului Bastion este de 500 de kilometri.

Pe 15 noiembrie 2016, complexul de rachete Bastion dislocat în Siria a executat un atac cu rachete de croazieră Oniks asupra unor ținte terestre ale teroriștilor.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Complexul de rachete de coastă Bastion, care întrebuințează rachete de tip Yakhont și Oniks, este produs de Federația Rusă în două versiuni: complexul mobil Bastion-P (K300P) și complexul staționar Bastion-S (K300S).

Toate complexele livrate până acum Forțelor Navale sunt complexe mobile de tip Bastion-P.

Primul complex staționar Bastion-S, cu până la 36 de rachete 3M55 amplasate în silozuri, va fi instalat în Crimeea până în anul 2020. În compunerea acestuia se vor afla aparate de zbor fără pilot și stații hidroacustice submarine.

Completarea flotelor cu complexe mobile Bastion-P este planificată în perioada 2017-2021.

Un divizion standard de rachete de coastă K-300 Bastion-P include:

– patru instalații de lansare K-340P cu două rachete fiecare (echipaj – trei persoane);

– una-două mașini de conducere a luptei (echipaj – cinci persoane);

– o mașină de asihurare a serviciului de luptă;

– patru mașini de transport și încărcare (K342P).

Primele complexe de rachete de coastă Bastion-P au fost livrate Brigăzii 11 Rachete și Artilerie de Coastă – Anapa din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră. În primăvara anului 2014, după integrarea Crimeii, o parte din complexele Bastion-P au fost transferate în peninsulă. Ulterior, la Sevastopol, a fost formată Brigada 15 Rachete și Artilerie de Coastă, care avea câte un divizion de rachete Bastion, Bal și Utes.

În prezent, în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră se află trei complexe Bastion (12 instalații de lansare), dislocate în Anapa și Sevastopol. În luna octombrie 2016, un divizion a fost redislocat în Siria.

Ținând cont de bătaia rachetelor de croazieră ale complexelor Bastion de 500 de kilometri (potrivit altor surse chiar 600 de kilometri), acestea reprezintă o amenițare direct la adresa securității României. Chiar dacă nu acoperă integral teritoriul românesc, complexele de rachete de coastă pot fi întrebuințate împotriva unor ținte terestre importante din România.

Sursa: militarynew.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s