Fregata Amiral Grigorovici a FRMN va reveni în serviciul de luptă, după reparații

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 14.03.2019, citând o sursă din mediul militar, că, la Întreprinderea navală din Sevastopol (Servmorzavod), s-a încheiat repararea fregatei Amiral Grigorovici a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), care a fost lansată la apă la începutul acestei săptămâni.

“Fregata Amiral Grigorovici, purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr, a fost lansată la apă în urma încheierii reparațiilor la docul Servmorzavod”, a precizat sursa. Aceasta a menționat că nava a ieșit de la dana întreprinderii și, în scurt timp, va reveni în serviciul de luptă.

Fregata Amiral Grigorovici a fost supusă unui proces de reparații planificate la începutul lunii februarie. În timpul reparațiilor, pe 03.03.2019, un marinar și-a pierdut viața, în urma căderii de pe suprastructura navei.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Fregata Amiral Grigorovici aparține Diviziei 30 Nave de Suprafață – Sevastopol a FRMN, fiind prima navă din cadrul Proiectului 11356.

Datele principale despre navă:

– Comandant: căpitan rang III Anatoli Veliciko (anterior căpitan rang II Serghei Areșkin);

– Număr de bord: 494 (anterior 745);

– Număr de uzină: 01357;

– Data începerii construcției: 18.12.2010;

– Data lansării la apă: 14.03.2014;

– Data introducerii în dotare: 11.03.2016;

– Data sosirii la Sevastopol: 09.06.2016;

– Întrebuințare în luptă: A participat la mai multe misiuni de luptă în estul Mării Mediterane, în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale. Pe 15.11.2016, a lansat trei rachete de croazieră 3M14T asupra obiectivelor de infrastructură ale teroriștilor din Siria. De asemenea, pe 22.06.2017, a mai lansat alte două rachete 3M14T, în aceleași condiții.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s