În Crimeea a început executarea unui exercițiu tactic al Diviziei 7 Desant-Asalt din Novorossiysk

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 25.03.2019, subunități ale Trupelor de Desant Aerian au început executarea unui exercițiu tactic de amploare în Crimeea. La acesta participă peste 1.500 de militari și peste 300 de unități de tehnică militară, inclusiv avioane ale Aviației Militare de Transport, elicoptere ale Aviației Forțelor Terestre și nave mari de desant ale Flotei ruse din Marea Neagră.

“Astăzi, pe teritoriul Republicii Crimeea a început executarea unui exercițiu tactic de amploare, cu participarea unui regiment de desant-asalt și un regiment de artilerie aparținând Diviziei 7 Desant-Asalt (Vânători de Munte), cu desantarea personalului și cu trageri de luptă, sub conducerea comandantului marii unități, colonel Andrei Suhovetsky”, se arată în comunicatul de presă.

Reprezentanții ministerului au precizat că, în cadrul exercițiului, “vor fi desfășurate activități de dislocare a trupelor la distanță mare, în mod combinat și în timp scurt”. “Desantarea personalului și tehnicii militare din avioane ale Aviației Militare de Transport va fi executată pe mai multe platforme de aterizare”, au adăugat aceștia.

Unul dintre cele mai spectaculoase episoade ale exercițiului va consta în debarcarea subunităților de desant aerian din navele de desant pentru cucerirea și distrugerea  punctelor de conducere ale adversarului convențional și a taberelor de pregătire ale formațiunilor înarmate ilegale.

“Subunitățile Trupelor de Desant Aerian vor executa manevre în raioane necunoscute pentru acestea. Militarii vor ocupa aliniamente convenabile și le vor menține în scopul asigurării desantului forțelor principale ale grupării, cu sprijinul cu foc al artileriei, Aviației de Front și Aviației Forțelor Terestre, a echipajelor aparatelor de zbor fără pilot, precum și al subunităților de tancuri alocate”, s-a precizat la Ministerul rus al Apărării.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Cu toate că efectivele participante nu sunt foarte mari, exercițiul tactic este unul complex.

La acesta participă subunități ale Diviziei 7 Desant-Asalt – Novorossiysk, provenind din Regimentul 108 Desant-Asalt – Novorossiysk, Regimentul 1141 Artilerie – Anapa, Batalionul de Tancuri – Novorossiysk și Compania de UAV-uri – Novorossiysk.

Probabil, din cadrul Aviației Militare de Transport participă avioane de tip Il-76MD aparținând Regimentului 708 Aviație de Transport – Taganrog din cadrul Diviziei 18 Aviație de Transport – Orenburg.

Navele de desant provin de la Brigada 197 Nave de Desant – Sevastopol a Bazei Navale Crimeea – Sevastopol a Flotei ruse din Marea Neagră.

De asemenea, la exercițiu participă avioane și elicoptere aparținând structurilor Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Surse: tass.ru, militarynews.ru, ria.ru.

Un gând despre “În Crimeea a început executarea unui exercițiu tactic al Diviziei 7 Desant-Asalt din Novorossiysk

  1. […] “Astăzi (nr. luni), pe teritoriul Republicii Crimeea a început executarea unui exercițiu tactic de amploare, cu participarea unui regiment de desant-asalt și un regiment de artilerie aparținând Diviziei 7 Desant-Asalt (Vânători de Munte), cu desantarea personalului și cu trageri de luptă, sub conducerea comandantului marii unități, colonel Andrei Suhovetsky”, se arată în comunicatul de presă al departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de remnmilitaryblog.com. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s