Nave rusești monitorizează gruparea navală a NATO din Marea Neagră

Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse a anunțat, pe 29.03.2019, că forțe și mijloace aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) monitorizează gruparea navală a NATO, care a intrat în Marea Neagră.

“Forțe și mijloace ale FRMN, între care se află navele Ivan Khurs și Vasily Bykov, au trecut la escortarea grupării navale NATO, care a intrat în acvatoriul Mării Negre”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit Interfax, în compunerea Grupării Navale Permanente a NATO (SNMG-2/Standing NATO Maritime Group) se află nava amiral a acesteia, distrugătorul olandez Evertsen, fregata canadiană Toronto, fregata spaniolă Santa Maria, fregata turcă Gelibolu și nava auxiliară franceză Var.

Fregatele canadiană și spaniolă, după patrularea grupării în Marea Neagră, pe 01.04.2019, vor intra în portul ucrainean Odesa.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Navele NATO au intrat în Marea Neagră pe 28.03.2019, la ora 19.00 (ora Moscovei).

De regulă, FRMN asigură supravegherea navelor de luptă străine aflate în Marea Neagră cu radare terestre, aeriene și navale.

Nava de cercetare radioelectronică Ivan Khurs a fost introdusă în dotarea FRMN în anul 2018, fiind a doua navă din cadrul Proiectului 18280. Nava este destinată pentru asigurarea comunicațiilor și conducerii flotei, ducerea cercetării radio și războiului electronic, precum și pentru urmărirea componentelor sistemului american de apărare antirachetă.

Nava de patrulare Vasily Bykov este prima navă Poiect 22160, fiind dotată cu complexul de rachete de tip Kalibr. Nava este destinată pentru paza apelor teritoriale și a zonei economice exclusive de 200 de mile, precum și pentru protecția navelor și a bazelor navale.

În timp ce nava de cercetare radioelectronică Ivan Khurs a mai participat la misiuni similare, pentru nava de patrulare Vasily Bykov aceasta este prima misiune de acest gen.

Surse: tass.ru, militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s