Federația Rusă testează complexul de luptă împotriva dronelor “Valday”

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 03.04.2019, că noul complexe de luptă împotriva aparatelor de zbor fără pilot Valday va fi întrebuințat, pentru prima dată, în cadrul exercițiilor Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) din Regiunea Tver.

Reprezentanții ministerului au precizat că, la exercițiile RVSN, sunt utilizate mai multe mijloace de perspectivă, cu diferite destinații.

“Complexul de descoperire și contracarare a dronelor este capabil să descopere țintele cu ajutorul canalului de radiolocație, să le confirme și să le escorteze în mod automatizat, cu ajutorul mijloacelor opto-electronice”, au spus reprezentanții Ministerului Apărării pentru agenția Tass.

Valday ete destinat pentru descoperirea și lupta cu țintele de dimensiuni reduse și cu viteză mică, precum dronele.

Complexul este capabil să goniometreze sursele de emisii radio, să detecteze ținte și să recunoască tipul acestora, să intercepteze canale de conducere și să efectueze indicarea țintelor pentru mijloacele de contracarare fizică a acestora.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În ultimii ani, Forțele Armate ale Federației Ruse au început să întrebuințeze la scară largă aparatele de zbor fără pilot.

În Regiunea Militară Sud, toate categoriile de forțe armate și toate genurile de armă folosesc aparate de zbor fără pilot în diverse scopuri, dar în principal pentru misiuni de cercetare și pentru corectarea focului. Astfel, în marile unități și unități militare au fost înființate companii de UAV-uri. La ordinul comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, Aleksandr Dvornikov, dronele au fost introduse și în dotarea navelor de luptă.

În același timp, sunt exersate activitățile de luptă împotriva dronelor, care au la bază lecțiile învățate în timpul conflictului din Siria. În mod repetat, Bazele Militare ruse de la Hmeimim și Tartus au fost supuse unor atacuri cu aparate de zbor fără pilot.

Pentru contracararea dronelor sunt întrebuințate, în principal mijloace de război electronic și de artilerie și rachete antiaeriene.

Se pare că acum Federația Rusă a dezvoltat chiar mijloace specializate, care sunt destinate pentru distrugerea dronelor de atac ale adversarului.

Surse: iz.ru. tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s