În cadrul Flotei ruse din Marea Baltică, a fost executat un exercițiu de debarcare a desantului maritim

Serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 04.04.2019, în poligonul Hmelevka din Regiunea Kaliningrad, a fost executat un exercițiu planificat al unei Grupări de forțe întrunite a Flotei din Marea Baltică de debarcare a desantului maritim, pe o porțiune de litoral neamenajat.

La exercițiu au participat peste 20 de nave de luptă și auxiliare ale Flotei din Marea Baltică, aproximativ 20 de avioane și elicoptere ale Aviației navale, peste 40 de unități de tehnică militară a unor subunități de apărare de coastă și de geniu, precum și aproximativ 600 de militari.

În timpul desantului, un grup de dragoare al Flotei din Marea Baltică a executat un antrenament de asigurare antimină, îndeplinind misiuni în sprijinul navelor participante la operația de desant.

Pentru a sprijini debarcarea desnatului, subunități de geniu ale infanteriei marine au fost desantate din elicoptere Ka-27PS și debarcate din vedete rapide, în vederea creării de culoare pentru deplasarea tehnicii infanteriei marine aduse pe mare.

Debarcarea desantului s-a efectuat din navele mari de desant Korolev și Minsk, precum și din vedete de desant pe pernă de aer Proiecte 21820 și  11770, clasele Diugon și Serna.

Cu sprijinul unei grupări navale de asalt a Flotei din Marea Baltică, formată din corvetele Soobrazitelny, Steregushchy, Boyky și Stoyky, precum și a bombardierelor de front Su-24M și elicopterelor de asalt Mi-24 ale Aviației navale, pe litoral au fost debarcate 20 de transportoare blindate BTR-82A și efectivele unor companii de desant-asalt ale marii unități de infanterie marină.

Anterior, navele de luptă ale Flotei din Marea Baltică au îndeplinit un complex de activități de instrucție și luptă în poligoane navale, inclusiv trageri de artilerie asupra unor ținte navale și aeriene, precum și misiuni de luptă antisubmarin și apărare antiaeriană.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s