Bombardiere strategice rusești de tip Tu-160 au executat misiuni în Marea Neagră

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 12.04.2019, bombardiere strategice de tip Tu-160 au efectuat un zbor deasupra Mării Negre, pe fondul exercițiului NATO Scutul mării-2019.

“Avioane de vânătoare ale Regiunii Militare Sud au asigurat escortarea bombardierelor strategice Tu-160 ale Aviației cu rază lungă de acțiune în spațiul aerian situat deasupra acvatoriului Mării Negre”, se precizează în comunicatul de presă.

Bombardierele strategice au fost escortate de o patrulă de avioane de vânătoare Su-27SM ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), dislocate pe unul din aerodromurile din Crimeea.

“Fiecare celulă de avioane de vânătoare a susținut câte un avion Tu-160, după care a interceptat adversarul convențional în aer, pe liniile de atac îndepărtate”, au menționat reprezentanții Serviciului de presă.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Trebuie spus faptul că informația conține o eroare, întrucât FRMN nu are în dotare avioane de vânătoare de tip Su-27SM. Cele patru avioane care au escortat bombardierele strategice aparțin Regimentului 38 Aviație de Vânătoare – Belbek din cadrul Diviziei 27 Aviație Mixtă – Belbek a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Probabil, la zborul de patrulare desfășurat în Marea Neagră au participat două avioane de bombardament Tu-160. Acestea fac parte din regimentul de aviație de bombardament de la Engels al Diviziei 22 Aviație de Bombardament – Engels din cadrul Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică).

Aducerea bombardierelor strategice Tu-160 în Marea Neagră este una neobișnuită. Aviația cu rază lungă de acțiune desfășoară misiuni în această zonă, dar, de regulă, cu bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 de la Shaikovka sau cu bombardiere strategice Tu-95MS de la Engels.

Desfășurarea unei astfel de misiuni în contextul exercițiului Scutul mării-2019 reprezintă o demonstrație de forță și un mesaj puternic pentru statele membre NATO. Federația Rusă arată în acest fel că este dispusă să folosească toate mijloacele de care dispune, înclusiv Forțele Nucleare Strategice, pentru păstrarea poziției dominante la Marea Neagră.

Surse: militarynews.ru, tvzvezda.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s