Tanchiștii ruși din Armenia au întrebuințat peste 2.000 de proiectile în perioada de instrucție de iarnă

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 14.04.2019, că intensitatea pregătirii pentru luptă a subunităților de tancuri ale Bazei Militare ruse din Armenia a crescut în perioada de instrucție de iarnă cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Echipajele tancurilor T-72B au desfășurat activități de întărire a coeziunii în luptă, au executat trageri de luptă și au condus tancurile în teren montan. Media lunară a distanței parcurse de fiecare echipaj, pe drumuri de dificultate diferită, a fost de peste 50 de kilometri.

În perioada de instrucție de iarnă, tanchiștii au învățat să organizeze ambuscade, să desfășoare manevre cu ieșirea în flancul și în spatele adversarului, precum și să acționeze în cooperare cu subunitățile de infanterie moto și de artilerie în ducerea luptei moderne de arme întrunite, cu întrebuințarea experienței obținute în conflictele locale și războaiele moderne.

Tanchiștii au executat, în perioada de instrucție de iarnă, cinci exerciții tactice, peste 10 trageri de luptă în compunerea subunităților, precum și aproximativ 30 de antrenamente cu executarea practică de trageri de instrucție. În timpul acestora au fost utilizate peste 2.000 de proiectile și peste 5.000 de litri de carburanți-lubrifianți.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În Armenia este dislocată Baza Militară 102 – Ghiumri a Regiunii Militare Sud.

Forțele principale ale acesteia sunt reprezentatate de trei batalioane de infanterie moto și un batalion de tancuri. În dotarea batalioanelor se află 40 de tancuri T-72B și un tanc T-72BK.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s