Începând din 2012, în dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse au fost introduse peste 80 de nave și vedete de luptă noi

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, pe 23.04.2019, la Sankt Petersburg, cu ocazia unei ceremonii de începere a construcției unor nave de luptă, că, începând din anul 2012, în dotarea Forțelor Navale au fost introduse peste 80 de nave și de vedete de luptă noi.

“Începând cu anul 2012, în înzestrare au intrat peste 80 de nave și vedete de luptă noi, între care trei submarine nucleare strategice, șapte submarine multirole și 21 de nave de suprafață”, a precizat Putin.

“În legătură cu aceasta, vreau să le mulțumesc pentru dedicarea lor și pentru loialitatea față de profesie atât celor prezenți aici, cât și celor care se află pe alte platforme – muncitori, ingineri, designeri care dau viață navelor noi și deschid calea pentru ele pe mare”, a adăugat președintele.

Putin a subliniat că angajații Șantierelor Navale ruse demonstrează că sunt capabili să rezolve cele mai complexe sarcini.

“Sunt sigur că acest lucru va continua să fie așa, iar prin eforturi comune vom crește cu siguranță statutul Federației Ruse ca o mare putere maritimă”, a menționat președintele.

Comentariu remnmilitaryblog.com: La Șantierul Naval Nordic din Sankt Petersburg, în prezența președintelului Vladimir Putin, s-a desfășurat ceremonia de începere a construcției fregatelor Amiral Amelko și Amiral Chichagov, Proiect 22350. Acestea vor fi dotate cu instalații universale de tip 3S14, care pot lansa rachete de tip Kalibr, Onics, BraMos, precum și rachete hipersonice Zircon.

De asemenea, tot pe 23.04.2019, la Șantierul Naval Iantar din Sankt Petersburg, a început construirea a două nave de desant Proiect 11711, clasa Ivan Green. Navele vor fi denumite Vladimir Andreev și Vasili Trushin și vor fi livrate Forțelor Navale până în anul 2025.

În același timp, la Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk, a fost lansat la apă submarinul nuclear Belgorod, care va deveni prima platformă purtătoare pentru un nou tip de armament al Federației Ruse, respectiv sistemul subacvatic de atac fără pilot Poseidon.

Trebuie remarcat faptul că o parte importantă din noile nave și submarine au fost introduse în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). Astfel, din totalul de 10 submarine, șase au fost livrate FRMN. De asemenea, din cele 21 de nave de luptă de suprafață, în dotarea FRMN se află trei fregate, două nave purtătoare de rachete și o navă de patrulare. Toate aceste platforme sunt purtătoare de complexe de rachete de tip Kalibr.

Surse: ria.ru, tass.ru, militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s