Avioane de bombardament din sudul Federației Ruse au lovit ținte situate într-un poligon din Abhazia

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 24.04.2019, că, în timpul unui exercițiu comun al militarilor ruși și abhazi, într-un poligon din Abhazia, Aviația Operativ-Tactică a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană a desfășurat misiuni de bombardament asupra unor ținte ale adversarului aflat în ofensivă.

“Echipaje ale bombardierelor Su-34 și Su-24 dislocate în Ținutul Krasnodar au întrebuințat bombe de aviație pentru distrugerea unor coloane de tehnică militară și a unor puncte de comandă subterane ale adversarului convențional, amplasate în poligonul Tsabal din Abhazia”, se arată în comunicatul de presă.

În cadrul exercițiului, a fost creată o situație complexă, aflată în schimbare rapidă, în timpul căreia comandanții și-au perfecționat cunoștințele privind întrebuințarea forțelor aeriene și navale, în condițiile luptei de arme întrunite.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Baza Militară rusă din Abhazia a fost alertată pe 22.04.2019 pentru executarea unui exercițiu de comandament și stat major cu trageri de luptă, cu dublă partidă.

Exercițiul este desfășurat în comun cu subunități ale Ministerului Apărării din Republica Abhazia, în cadrul Planului de pregătire pentru luptă al Grupării de Forțe Întrunite.

La exercițiul cu durata de o săptămână participă aproximativ 3.000 de militari și peste 400 de unități de tehnică militară, inclusiv forțe și mijloace ale Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană și Flotei ruse din Marea Neagră.

Bombardierele de front Su-34 și Su-24 aparțin Regimentului 559 Aviație de Bombardament – Morozovsk din cadrul Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk și Regimentului 11 Aviație Mixtă – Marinovka al Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s