National Interest a prezentat motivele înfrângerii lui Petro Poroșenko

Agenția de presă rusă RIA Novosti a preluat, pe 25.04.2019, un articol al publicației americane National Interest în care se precizează că Petro Poroșenko a pierdut alegerile prezidențiale din Ucraina în fața oponentului său, Volodimir Zelenski, din cauza politicii antirusești pe care el și Parlamentul de la Kiev au dus-o în ultimii cinci ani.

Astfel, publicația subliniază că Petro Poroșenko a impus restricții în ceea ce privește utilizarea limbii ruse, călătoriile în Federația Rusă, comerțul cu aceasta și toate contactele cu rușii. În același timp, potrivit National Interest, consecințele negative pentru Ucraina însăși erau perfect previzibile, ținând cont de faptul că cetățenii vorbesc adesea limba rusă, iar jumătate din rezidenții din țară au părinții în străinătate.

Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că, în pofida impactului negativ important al unor factori precum colapsul economic, reducerea cheltuielilor bugetare pentru domeniul social, precum și creșterea de nouă ori a prețului la gaze, factorul decisiv au fost naționaliștii.

Poroșenko a împărțit ucrainenii în “adevărații patrioți ai Ucrainei” și “coloana a cincea”, care susținea Federația Rusă. Această segregare a reprezentat întotdeauna cartea sa de vizită, pe care a utilizat-o pentru a explica problemele sociale și economice ale țării.
Publicația scrie că politicienii occidentali trebuie să tragă două concluzii din înfrângerea lui Poroșenko.

În primul rând, în rândul ucrainenilor, simpatia pentru Federația Rusă este puțin probabil să scadă în viitorul apropiat, iar odată cu finalizarea conflictului intern ucrainean din Donbass și restabilirea relațiilor comerciale normale dintre cele două țări, influența economică a Ucrainei vorbitoare de limbă rusă va crește, iar simpatia față de Federația Rusă va crește și ea.

În al doilea rând, strategia Occidentului de a sprijini o regiune sau o fracțiune în speranța de a schimba vectorul dezvoltării întregii națiuni în Ucraina s-a dovedit a fi la fel de nereușită ca și în Siria, Irak sau Afganistan.

Așa cum a subliniat National Interest, din punct de vedere moral, este îndoielnic principiul de a semăna discordie în țară pentru a schimba regimul. În plus, Federația Rusă exercită o influență culturală asupra Ucrainei cu o “putere moale”, căreia niciun alt stat nu i se poate opune cu nimic, deoarece în ambele țări se vorbește aceeași limbă și au un patrimoniu cultural comun.

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina a avut loc pe 21 aprilie. La acesta au participat președintele în exercițiu, Petro Poroșenko, și câștigătorul primului tur, Volodimir Zelenski. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Zelenski a câștigat alegerile cu un procent de 73,22% din voturi. Poroșenko și-a recunoscut înfrângerea.

Comentariul remnmilitaryblog.com: Pentru a înțelege exact ce s-a întâmplat în alegerile prezidențiale din Ucraina trebuie puse față în față două lucruri: sloganul de campanie al lui Petro Poroșenko, Ori eu ori Putin!, și procentul obținut de Zelenski în turul doi 73,22%.

Astfel, devine clar faptul că în pofida sprijinului masiv occidental, în special american și britanic, în pofida faptului că Federația Rusă este acuzată de preluarea Crimeii și de situația existentă în estul Ucrainei, în pofida tuturor sancțiunilor economice și de altă natură impuse Moscovei de Occident și de către Ucraina, populația ucraineană nu s-a desprins de Federația Rusă. Și, în consecință, aceasta l-a ales, la invitația lui Poroșenko, pe oponentul său.

Este greu de spus dacă votul a fost acordat lui Zelenski sau lui Putin, care a fost inclus fără voia sa în campania electorală, dar în orice caz, ucrainenii își doresc o schimbare. Iar procentul zdrobitor obținut de Zelenski în turul doi al alegerilor prezidențiale arată că își doresc acest lucru cu ardoare.

Ce ar însemna schimbarea pentru Ucraina? Este clar că, în primul rând, normalizarea relațiilor cu Federația Rusă. Această normalizare nu trebuie să însemne revenirea în sfera de influență rusească, ci reluarea contactelor, îndeosebi în ceea ce privește domeniul economic.

Schimburile comerciale dintre Ucraina și Federația Rusă din ultimele luni arată că schimbarea în această zonă a început înaintea alegerilor prezidențiale. În pofida tuturor restricțiilor și a sancțiunilor impuse din toate părțile, acestea continuă să crească.

Atât Ucraina, cât și Federația Rusă au multe lucruri de oferit din punct de vedere economic și ar fi păcat ca acestea să fie refuzate din cauza unor politicieni, care își doresc să ducă țara într-o direcție în care aceasta nu vrea să meargă.

În concluzie, actorul de comedie, Volodimir Zelenski, trebuie să intre rapid în noul rol și să readucă zâmbetul pe buzele populației ucrainene, care este nevoită să poarte eticheta de cea mai săracă țară din Europa.

Sursa: ria.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s