Aviația din sudul Federației Ruse a distrus o grupare navală a adversarului în Marea Caspică

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 12.07.2019, piloții Aviației Operativ-Tactice au început desfășurarea unui exercițiu comun cu nave ale Flotilei din Marea Caspică, în timpul căruia au executat un atac cu rachete dirijate asupra unor ținte din Marea Capică, ce imitau navele de luptă ale adversarului convențional.

Potrivit planului exercițiului, echipaje ale stației de radiolocație dincolo de linia orizontului Podsolnukh au descoperit în Marea Caspică un detașament de nave al adversarului convențional. Coordonatele acestuia au fost transmise la punctul de comandă comun, care coordonează activitățile flotei, aviației și apărării antiaeriene. Ulterior, navele adversarului au fost distruse de un grup de aviație format din avioane de vânătoare Su-30SM și bombardiere Su-24 și Su-34.

La încheierea zborurilor au fost efectuate elemente de luptă aeriană. Piloții au executat figuri de pilotaj, inclusiv la altitudini extreme de mici.

În timpul duelurilor aeriene, au fost întrebuințate mijloace de distrugere de aviație.

În total, la exercițiu au participat echipajele a peste 10 nave de luptă și auxiliare ale Flotilei din Marea Caspică, precum și aproximativ 20 de avioane ale Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele participante la exercițiul comun cu nave ale Flotilei din Marea Caspică provin din trei regimente de aviație ale Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Avioanele de vânătoare Su-30SM aparțin Regimentului 31 Aviație de Vânătoare – Millerovo, în timp ce bombardierele Su-24 și Su-34 provin de la Regimentul 11 Aviație Mixtă – Marinovka și Regimentul 559 Aviație de Bombardament – Morozovsk.

Regimentele de la Morozovsk și Millerovo fac parte din Divizia 1 Aviație Mixtă – Krymsk, iar regimentul de la Marinovka din Divizia 4 Aviație Mixtă – Marinovka.

Activitățile de pregătire pentru luptă desfășurate în Marea Caspică sunt normale pentru această perioadă.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s