Federația Rusă a lansat o rachetă de croazieră cu complexul Iskander-M, în cadrul exercițiului “Centru-2019”

Departamentul pentru informare și comunicații în masă aparținând Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 20.09.2019, că, în cadrul etapei de bază a exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Centru-2019, echipaje ale unui complex operativ-tactic de rachete Iskander-M au efectuat lansarea de luptă a unei rachete asupra unei ținte de instrucție, în poligonul Donguz din Regiunea Orenburg.

Militarii marii unități de rachete a Regiunii Militare Centru au distrus o țintă, care imita un obiectiv de importanță critică al adversarului, cu ajutorul unei rachete de croazieră a complexului Iskander.

În timpul manevrelor, echipajele complexelor Iskander au îndeplint normative pentru trecerea complexelor din poziția de marș în cea de luptă, precum și de încărcare a rachetelor pe instalația de lansare, cu ajutorul mașinilor de transport și încărcare. Pentru evaluarea eficienței distrugerii țintei a fost întrebuințat un aparat de zbor fără pilot de tip Orlan-10.

Dimensiunile poligonului Donguz permit executarea de exerciții intercategorii, cu întrrebuințarea tuturor tipurilor de arme de tragere, a mașinilor de luptă, sistemelor de artilerie și armelor de aviație, inclusiv a complexelor de rachete operativ-tactice Iskander-M.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, racheta lansată este o rachetă de croazieră 9M728 sau 9M729.

Spre deosebire de lansarea din 19.09.2019 a unei rachetei balistice cu complexul Iskander-M în Kazahstan, până în prezent, Ministerul rus al Apărării nu a mai prezentat materiale video privind lansarea rachetei de croazieră.

Cu toate acestea, se poate aprecia că racheta lansată nu este o rachetă nouă, ci una din versiunile cunoscute, ținând cont că, totuși, poligonul Donguz nu permite lansările de rachete la distanțe mari. De regulă, acestea se fac în poligonul Kapustin Yar din Regiunea Astrakhan.

În perioada 19-21.09.2019, în poligonul Donguz se desfășoară faza activă a exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Centru-2019.

În seara zilei de 19 septembrie, președintele rus, Vladimir Putin, a sosit la Orenburg, iar pe 20 septembrie urmează să asiste la activitățile principale planificate în poligonul Donguz. La acestea vor participa militari din opt state. Șeful statului rus are programată și o întâlnire cu președintele Kârgâzstanului, care, probabil, va fi și el prezent în poligon.

Surse: mil.ru, militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s