Ministerul rus al Apărării a încheiat un contract pentru achiziționarea de complexe de rachete antiaeriene Tor-M2 și Tor-M2DT

Agenția de presă rusă Tass a informat că, pe 19.09.2019, Ministerul rus al Apărării și Întreprinderea electromecanică Kupol din Izhevsk au încheiat un contract pentru livrarea de complexe de apărare antiaeriană Tor-M2 și Tor-M2DT. Înțelegerea a fost semnată în prezența președintelui rus, Vladimir Putin.

Anterior, pe 19.09.2019, la o ședință a Comisiei Militare Industriale, șeful statului a anunțat că valoarea contractului este de aproximativ 100 de miliarde de ruble.

Documentul a fost semnat de adjunctul ministrului apărării, Aleksei Krivoruchko, și directorul general al Kupol, Fanil Ziyatdinov.

Complexul tactic de rachete antiaeriene Tor-M2 este un complex pe șasiu șenilat, pe care sunt amplasate opt rachete cu combustibil solid, cu un singur stadiu de ardere, care asigură distrugerea țintelor aeriene la distanțe cuprinse între 500 și 12.000 de metri și la altitudini între 10 și 6.000 de metri. Timpul de desfășurare este de trei minute, numărul de ținte distruse simultan de patru, viteza țintei până la 700 de metri pe secundă, iar greutatea de 30 de tone. Acesta a fost introdus în înzestrare în 2012.

Tor-M2DT este varianta arctică a complexului Tor-M2. Acesta este destinat pentru îndeplinirea misiunilor de apărare antiaeriană și antirachetă la nivel divizion. Complexul acoperă obiective administrative importante, precum și primele eșaloane ale marilor unități terestre împotriva atacurilor rachetelor de croazieră și antiradiolocație, a bombelor dirijate, avioanelor, elicopterelor și aparatelor de zbor fără pilot.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Principala diferență a complexului Tor-M2 față de versiunea de bază este că acesta poate executa foc din mers, fără oprire. În comparație cu sistemul vechi, acesta are un complet de luptă dublu (până la 16 rachete). De asemenea, racheta 9M338 are o bătaie extinsă și o precizie ridicată.

Versiunea arctică a complexului, Tor-M2DT, a fost dezvoltată pe baza transportorului șenilat cu două verigi DT-30. Primele 12 mașini de acest tip au fost livrate la trupe în noiembrie 2018.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s