În cadrul Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse se desfășoară un exercițiu tactic la nivel brigadă

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, în perioada 01-05.10.2019, pe teritoriile Regiunilor Volgograd și Saratov, se desfășoară un exercițiu tactic la nivel brigadă cu marea unitate de desant-asalt din Kamyshin.

Exercițiul are loc sub conducerea șefului pregătirii pentru luptă din cadrul Trupelor de Desant Aerian, general maior Serghei Volyk.

În cadrul exercițiului, vor fi desfășurate activități de desantare a efectivelor din avioane ale Aviației Militare de Transport, în scopul cuceririi și distrugerii punctelor de conducere ale adversarului aconvențional de pe un aerodrom de campanie, precum și a unei tabere de pregătire a formațiunilor înarmate ilegale.

În afară de aceasta, subunitățile vor forța un curs de apă pe tehnica din dotare, în condițiile contraacțiunii permanente a mijloacelor de foc ale adversarului, de cucerire a unei porțiuni de teren cu sprijinul artileriei, Aviației de Front și Aviației Forțelor Terestre, a echipajelor complexelor care întrebuințează aparate de zbor fără pilot, precum și a unui batalion de tancuri, unui divizion de tunuri de artilerie și a unei baterii de artilerie autopropulsată.

De asemenea, va fi efectuată debarcarea desantului tactic din elicoptere ale Aviației Forțelor Terestre.

În prima etapă a exercițiului, brigada a fost trecută la un nivel superior de pregătire pentru luptă, iar efectivele și tehnica din dotarea acestora au fost transferate în raionul de desfășurare a exercițiului. Un batalion de desant-parașutiști din cadrul marii unități a fost redislocat pe aerodromul de decolare din Engels din Regiunea Saratov, unde, în continuare, va desfășura pregătiri ale personalului pentru desantare.

Comandamentul marii unități a organizat conducerea și cooperarea trupelor pentru desantare și luptele ulterioare.

În etapa următoare a exercițiului vor fi desantați prin parașutare peste 600 de militari. Pentru asigurarea desantului, vor fi implicate opt avioane ale Aviației Militare de Transport.

În total, la exercițiu participă peste 2.000 de militari, aproximativ 400 de unități de tehnică militară, din care peste 100 de unități de tehnică blindată, inclusiv aproximativ 30 de tancuri T-72B3, peste 50 de unități de mortiere și aruncătoare de mine, opt avioane militare de transport Il-76MD, patru elicoptere de transport și luptă Mi-8AMTȘ și patru elicoptere de asalt Mi-35.

Comentariu remnmilitaryblog.com: La exercițiul desfășurat în cadrul Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse participă Brigada 56 Desant-Asalt – Kamyshin.

Brigada a aparținut anterior Trupelor Regiunii Militare Sud, dar a fost preluată în structura Trupelor de Desant Aerian, împreună cu Brigada 11 Desant-Asalt – Sosnoviy Bor și Brigada 83 Desant-Asalt – Ussuriysk, ambele din compunerea Regiunii Militare Est.

Exercițiul tactic al brigăzii este unul complex și trebuie remarcat faptul că acesta se desfășoară în zonele de responsabilitate a două Regiuni Militare: Regiunea Volgograd din Regiunea Militară Sud și Regiunea Saratov din Regiunea Militară Centru. De asemenea, pe lângă sprijinul tradițional acordat de Aviația Militară de Transport, exercițiul brigăzii este susținut și de Aviația Operativ-Tactică și Aviația Forțelor Terestre. În același timp, este întrebuințat aerodromul Engels din Regiunea Saratov, care este aerodromul principal al Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică).

Brigada 56 Desant-Asalt – Kamyshin are următoarea structură organizatorică:

– Batalionul 1 Desant-Asalt;

– Batalionul 2 Desant-Asalt;

– Batalionul 3 Desant-Parașutiști;

– Batalionul 4 Tancuri;

– Batalionul 5 Cercetare;

– Divizionul de Tunuri de Artilerie;

– Bateria de Rachete Antiaeriene;

– Bateria Antitanc;

– Compania de Lunetiști;

– Compania de Război Electronic;

– Compania de Transmisiuni;

– Compania de Geniu;

– Compania de Asigurare Desant;

– Compania Medicală;

– Compania de Reparații;

– Compania de Asigurare Materială;

– Compania de Protecție de Radiații, Chimică și Biologică;

– Plutonul de conducere al șefului artileriei;

– Plutonul de comandament.

În cadrul procesului de reformă a Trupelor de Desant Aerian, în anul 2018, compania de tancuri a brigăzii a fost reorganizată în batalion. De asemenea, anterior, compania de cercetare a fost reorganizată în batalion de cercetare.

Probabil, la exercițiul aflat în curs de desfășurare participă toate efectivele și structurile brigăzii.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s