Detașamentul de căutare-salvare al FRMN a executat un exercițiu tactic de specialitate

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 04.10.2019, echipajele navelor Detașamentului de căutare-salvare al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au executat un exercițiu tactic de specialitate, pentru stingerea unui incendiu la un obiectiv avariat, în puctul de dislocare al flotei.

Potrivit scenariului exercițiului, pe una dintre navele de salvare ale detașamentului, aflată la dană, a izbucnit un incendiu, care a provocat un fum puternic în interiorul acesteia, în timp ce apa din exterior a pătruns într-unul dintre compartimente, ca urmare a unei găuri în coca navei.

După primirea semnalului de avarie, la fața locului au sosit forțele de serviciu ale detașamentului, reprezentate de: nava de stins incendii PJS-123, vedeta de scafandri VM-9 și nava de salvare multirol SMK-2169.

În timpul exercițiului, au fost executate: intervenția unui grup de salvare de urgență la un obiectiv avariat, stingerea incendiului, umplerea găurilor, pomparea apei de la bord, curățarea molozului, evacuarea victimelor și acordarea primului ajutor.

De pe mal, pentru stingerea incendiului a intervenit și un echipaj al Ministerului pentru Situații de Urgență din Sevastopol. De asemenea, pentru acordarea ajutorului medical, la dană a fost desfășurat un grup medical al Spitalului Militar Clinic al FRMN.

În timpul operațiunilor de salvare, focul a fost stins, iar răniților evacuați din obiectivul avariat le-a fost acordată asistență medicală pe mal.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Exercițiul tactic de specialitate a fost executat în cadrul Detașamentului 145 Nave de Salvare – Sevastopol al FRMN.

Activități de acest gen sunt desfășurate periodic, în scopul antrenării echipajelor pentru desfășurarea misiunilor de salvare.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s