Ucraina exclude recuperarea Peninsulei Crimeea și a Donbasului prin mijloace militare

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, a declarat, pe 10.10.2019, că recuperarea Crimeii și Donbasului pe cale militară sunt excluse.

Potrivit liderului ucrainean, el a ales calea diplomatică, întrucât nu este pregătit să piardă cetățeni ai Ucrainei.

“Întotdeauna am spus, că, dacă este să vorbim despre oameni și teritorii, prioritatea principală sunt oamenii, iar teritoriile sunt a doua prioritate. Datorită formatului Minsk și Normandia, vreau să încerc să găsesc modalități de soluționare”, a spus acesta.

Cu o zi mai devreme, Zelensky denumise problema Crimeii “o istorie complexă”, adăugând că Ucraina nu ar putea face față revenirii peninsulei, fără ajutorul partenerilor internaționali.

În plus, el a anunțat necesitatea dezvoltării unei armate de nivel înalt în țară.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Așa cum am mai scris și în alte materiale publicate anterior pe blog, consider că problema Peninsulei Crimeea este una încheiată definitiv. Federația Rusă a preluat acest teritoriu și nu va mai renunța la el, indiferent de consecințe.

Crimeea a fost integrată în Federația Rusă, iar în peninsulă au fost investite sume colosale, atât în infrastructură, cât și pentru crearea unei grupări de trupe suficiente pentru o reacție militară consistentă la orice fel de agresiune.

Încet-încet, în Occident, apar voci care recunosc apartenența Crimeii la statul rus și, cu trecerea timpului, nu vor mai exista opozanți față de revenirea peninsulei în compunerea Federației Ruse.

Nici măcar opoziția Ucrainei la acest demers nu mai este așa de vehementă. Evident că oamenii politici, pentru a nu-și pierde credibilitatea și pentru a câștiga puncte electorale, vor clama în continuare agresiunea rusă și se vor angaja să recupereze Crimeea. Însă, totul va rămâne la nivel verbal, fără efecte sau consecințe concrete.

În ceea ce privește Donbas-ul, lucrurile stau cu totul altfel. Federația Rusă nu pare să fie dispusă să se mai încarce cu încă o problemă de dimensiunile celei generate de Peninsula Crimeea. Autoritățile de la Moscova nu sunt interesate de anexarea și integrarea Donbas-ului, ci, mai degrabă, de menținerea acestuia într-o zonă gri, respectiv o zonă tampon între Federația Rusă și restul Ucrainei, care se pare că a ales definitiv calea unei integrări europene și euroatlantice.

În acest fel, prin crearea unui cordon de securitate, care pornește din Republica Belarus, prin Donbas, Marea Azov, Crimeea și Marea Neagră, Federația Rusă încearcă să-și asigure o cortină de protecție față de restul Europei și de Occident. În continuare, autoritățile de la Moscova încearcă să prelungească acest cordon prin Turcia, Siria și estul Mării Mediterane, către Egiptul prieten, cu acces la Canalul Suez.

Surse: ria.ru, iz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s