Un detașament de nave al Flotei ruse din Marea Baltică a intrat în portul sirian Tartus

Serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 16.11.2019, un detașament de nave aparținând Flotei ruse din Marea Baltică (FRMB), format din fregata Iaroslav Mudry, remorcherul maritim Viktor Konetskiy și petrolierul Yelnya, care îndeplinește misiuni în cadrul unui marș de lungă durată, a intrat în portul sirian Tartus.

Este vorba despre a doua escală efectuată de navele FRMB în cadrul Bazei Navale – Tartus, de la începutul marșului.

Înaintea intrării în port, navele au desfășurat o serie de activități de pregătire în Marea Mediterană, care au inclus antrenamente de întrebuințare a mijloacelor de apărare antiaeriană și de război electronic, pentru respingerea unui atac aerian al adversarului convențional. În afară de aceasta, echipajele navelor au executat manevre comune, în condiții de navigație intensă. De asemenea, echipajele de luptă de la bordul fregatei au îndeplinit, din mișcare, misiuni de căutare și descoperire a submarinelor adversarului și au efectuat lansări electronice de rachete asupra unor ținte navale, cu întrebuințarea principalului armament de asalt, respectiv a complexului de rachete antinavă Uran.

În timpul marșului, marinarii FRMB au parcurs peste 8.000 de mile marine și au efectuat escale în porturile Tartus și Pireu.

Pe navele din cadrul detașamentului de află grupe antiteroriste din compunerea marii unități de infanterie marină a FRMN. De asemenea, la bordul fregatei Iaroslav Mudry este ambarcat un elicopter de tip Ka-27.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Detașamentul de nave al FRMB, format din fregata Iaroslav Mudry, remorcherul maritim Viktor Konetskiy și petrolierul Yelnya, a plecat din Baza Navală – Baltiysk pe 01.10.2019.

Obiectivul principal al acestuia îl reprezintă participarea la partea navală a exercițiului ruso-indian Indra-2019, care va fi executată, în perioada 10-19 decembrie, în acvatoriul Oceanului Indian.

Probabil, intrarea în portul sirian Tartus a fost făcută în scopul pregătirii navelor pentru deplasarea spre Oceanul Indian.

Până în prezent, navele FRMB au îndeplinit misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană.

Pe 04.11.2019, în estul Mării Mediterane, a fost executat un axercițiu aero-naval, cu participarea unor nave de luptă și auxiliare din cadrul FRMB și Flotei ruse din Marea Neagră, a unor avioane ale Forțelor Aerocosmice și a unui complex de rachete de coastă de tip Bastion.

Surse: mil.ru. militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s