Navele reținute în Strâmtoarea Kerci vor fi predate Ucrainei pe 18 noiembrie

Serviciul de presă al Direcției de Frontieră pentru Republica Crimeea din cadrul FSB al Federației Ruse a anunțat, pe 17.11.2019, că cele trei nave ucrainene reținute cu un an în urmă, în timpul incidentului din Strâmtoarea Kerci, vor fi predate Kievului, în conformitate cu înțelegerile ruso-ucrainene aflate în vigoare.

“Conform înțelegerilor încheiate cu Ucraina, trei nave ucrainene – remorcherul Yana Kapu și vedetele de artilerie blindate Nikopol și Berdyansk – sunt remorcate din portul Kerci până la punctul de transfer convenit cu partea ucraineană. Predarea navelor va avea loc pe 18 noiembrie”, se arată în comunicatul de presă.

Direcția de Frontieră nu a comunicat alte detalii privind procedura de transfer.

Anterior, șeful grupului de avocați al marinarilor ucraineni, Nikolai Polozov, a declarat că navele reținute de polițiștii de frontieră ruși în 2018, în timpul incidentului din strâmtoarea Kerci, sunt transferate în Ucraina.

“Conform informațiilor mele, navele sunt scoase acum din Kerci pentru transferul în Ucraina”, a declarat acesta duminică pentru agenția Interfax.

Avocatul a precizat că nu deține detalii și nu cunoaște motivele deciziei luate de partea rusă. Polozov a explicat că transferul de nave către partea ucraineană poate indica atât excluderea lor de pe lista de dovezi materiale, cât și transferul în custodie.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Până în prezent, nici oficialii ruși, nici cei ucraineni nu au anunțat, în mod oficial, locul în care se va face transferul navelor.

Potrivit unor informații apărute în presă, predarea navelor va fi făcută în apele neutre, într-un raion situat la aproximativ 60 de mile marine sud-est de Odessa, în apropierea Capului Tarhankut din vestul Peninsulei Crimeea.

Acestea ar trebui să fie preluate de trei remorchere ucrainene (Sapfir, Titan și Hajdamaka), deplasate spre coastele Crimeii. Din datele furnizate de Sistemul Automatizat de Identificare a Navelor (AIS) rezultă că, în prezent, cele trei remorchere se află în apele neutre ale Mării Negre, în zona localității Gaspra din sudul Peninsulei Crimeea. Probabil, acestea vor aștepta convoiul cu navele remorcate de partea rusă și se vor deplasa împreună până la punctul de predare.

Surse: militarynews.ru, tvzvezda.ru, tass.ru, diana-mihailova.livejournal.com, ria.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s