Fregata rusească Amiral Kasatonov a lansat o rachetă de croazieră Kalibr asupra unei ținte terestre

Serviciul de presă al Flotei de Nord din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 01.12.2019, fregata Amiral Kasatonov a lansat o rachetă de croazieră de tip Kalibr din Marea Albă asupra unei ținte terestre aflate în poligonul Cizha din Regiunea Arkhangelsk.

“Prima fregată din producția de serie a Proiectului 22350, Amiral Kasatonov, a distrus cu o rachetă de croazieră de tip Kalibr o țintă aflată în poligonul Cizha”, se arată în comunicatul de presă.

Lansarea rachetei a fost efectuată în cadrul unei noi etape a testelor de marș de uzină.

Serviciul de presă a comunicat că înregistrarea datelor telemetrice ale lansării a fost efectuată de echipajul unui avion de tip Il-20 aparținând marii unități operative de forțe aeriene și apărare antiaeriană a Flotei de Nord. Nave auxiliare din cadrul Bazei Navale din Marea Albă au asigurat închiderea raionului în care s-au desfășurat tragerile. Nava mică antisubmarin Onega a fost întrebuințată în calitate de navă de control.

Nava a început testele de marș de uzină pe 20 noimebrie, iar acestea se vor desfășura în mai multe etape. Pe 29 noiembrie, aceasta a lansat rachete antinavă de tip Kalibr și Oniks asupra unor ținte navale. Fregata va continua să acționeze în Marea Albă pentru alte câteva zile, potrivit planului testelor.

Fregata Amiral Kasatonov a fost proiectată de Biroul de Proiectare și Construcții Nordic și a fost construită la Șantierul Naval Nordic din Sankt Petersburg. În luna octombrie, nava a efectuat transferul interflote de la Baltiysk în Marea Albă, pentru finalizarea testelor de uzină și a testelor de stat.

Fregatele Proiect 22350 sunt nave de luptă multifuncționale, capabile să se lupte cu navele, submarinele și avioanele adversarului și să execute atacuri asupra unor obiective terestre și de coastă.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Până la sfîrșitul anului 2019, fregata Amiral Kasatonov va încheia testele și va fi introdusă în dotarea Flotei de Nord, alături de prima navă de acest tip, fregata Amiral Gorshkov.

În dotarea fregatei Amiral Kasatonov se află două instalații universale de lansare cu opt celule de tip 3S14 ale complexului de rachete Kalibr-NK, ce poate întrebuința rachete Kalibr și Onyks. De asemenea, în perspectivă, acestea vor utiliza și noile rachete hipersonice Zircon.

Racheta lansată pe 01.12.2019 de către echipajul fregatei Amiral Kasatonov a fost o rachetă de croazieră de tip Kalibr (3M14), care a lovit o țintă terestră. Pe 29 noiembrie, fregata a lansat rachete antinavă de tip Kalibr (3M54) și Onyks (3M55).

În Marea Albă se află și fregata Amiral Gorshkov, care se pregătește să testeze o rachetă hipersonică de tip Zircon (3M22).

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s