Serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 12.12.2019, echipajul unui complex operativ-tactic de rachete Iskander-M din compunerea marii unități de rachete din Regiunea Kursk a lansat o rachetă balistică.
“În poligonul Kapustin Yar din Regiunea Astrakhan, în urma unui atac de precizie cu rachete, a fost distrusă o țintă aflată la o distanță de aproximativ 60 de kilometri, care imita un punct de comandă fortificat al unei formațiuni înarmate ilegale”, se arată în comunicatul de presă.
“Mijloacele de control obiectiv au confirmat distrugerea țintei, fără abatere. După efectuarea lansării, echipajul a desfășurat activități de schimbare operativă a poziției de start”, a informat Statul major al Regiunii Militare Vest.
Potrivit datelor furnizate de acesta, lansarea rachetei a fost efectuată în cadrul unui exercițiu tactic, desfășurat în etapa finală a reînzestrării marii unități cu noile complexe Iskander.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, racheta lansată cu complexul operativ-tactic Iskander-M a fost o rachetă balistică de tip 9M723-1. Complexul întrebuințează cel puțin șapte tipuri de rachete, între care se află racheta balistică 9M723-1 și rachetele de croazieră 9M728 și 9M729. Celelalte rachete sunt versiuni ale acestora.
Lansarea a fost efectuată de militari din cadrul Brigăzii 448 Rachete – Kursk a Armatei 20 arme întrunite – Voronezh din Regiunea Militară Vest.
Aceasta este ultima din cele 12 brigăzi de rachete ale Forțe Terestre ale Federației Ruse, care a fost dotată cu complexe de rachete Iskander.
În prezent, peste 1.200 de militari și aproximativ 300 de unități de tehnică militară din cadrul brigăzii desfășoară un exercițiu tactic de specialitate în poligonul Kapustin Yar din Regiunea Astrakhan. Exercițiul va dura până la sfârșitul săptămânii.