Până în anul 2024, înzestrarea Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică ale Federației Ruse va fi modernizată integral

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 05.01.2020, că, în anul 2024, procentul de complexe de rachete moderne din dotarea Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) ale Federației Ruse va ajunge la 100%. Acest lucru va însemna că RVSN vor depăși un prag, dincolo de care în dotare nu vor mai exista complexe de rachete de producție sovietică.

Ritmul actual de producere a complexelor de rachete cu destinație strategică răspunde pe deplin nevoilor RVSN.

Trupele de Rachete cu Destinație Strategică ocupă un loc cheie în cadrul triadei nucleare a Federației Ruse. În prezent, RVSN concentrează aproape două treimi din numărul total de platforme purtătoare de arme nucleare existente în arsenalul Forțelor Nucleare Strategice.

În același timp, RVSN dispun de cea mai largă gamă de echipamente militare, de focoase mult mai puternice ale rachetelor strategice, acoperite de complexe moderne de protecție și de depășire a apărării antirachetă.

Acest lucru permite RVSN să asigure îndeplinirea misiunii principale de descurajare nucleară strategică.

În anul 2019, procentul de complexe de rachete moderne din dotarea RVSN a ajuns la 76%.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Dintre cele trei categorii de Forțe Armate (Forțe Terestre, Forțe Aeriene și Forțe Navale) și cele două categorii de trupe independente (Trupele de Rachete cu Destinație Strategică și Trupele de Desant Aerian) din compunerea Forțelor Armate ale Federației Ruse, RVSN vor fi primele care vor atinge procentul de 100% în ceea ce privește dotarea cu armamente moderne.

În prezent, în înzestrarea RVSN se află șapte tipuri de complexe de rachete. Este vorba despre patru tipuri de complexe de rachete staționare: Voevoda, Stilet, Topol-M și Yars, precum și despre trei tipuri de complexe de rachete mobile: Topol, Topol-M și Yars. În perioada următoare, este planificată introducerea în dotare a unor noi complexe de rachete de tip Yars, Avangard și Sarmat.

Potrivit Tratatului cu privire la armele ofensive strategice, încheiat între Federația Rusă și Statele Unite în anul 2010, fiecare dintre părți nu trebuie să dețină mai mult de 700 de platforme purtătoare dislocate (800 dislocate și nedislocate în total) și 1.550 de focoase.

În total, în compunerea Forțelor Nucleare Strategice ale Federației Ruse se află peste 500 de platforme purtătoare dislocate și peste 60 nedislocate.

RVSN dispun de 46 de complexe de rachete cu bazare staționară de tip R-36M2 (RS-20V) Voevoda, 30 de rachete UR-100N UTTH (RS-18B) nedislocate, 36 de complexe de rachete mobile RT-2PM (RS-12M) Topol, 78 de complexe de rachete RT-2PM2 (RS-12M) Topol-M, între care 60 cu bazare în siloz și 18 mobile, peste 120 de complexe mobile de rachete RS-24 Yars, precum și 20 de complexe Yars cu bazare în siloz.

Sursa: mil.ru.

Lasă un comentariu