Avioane de asalt Su-25SM din sudul Federației Ruse au distrus un punct de comandă subteran al adversarului

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 08.01.2020, în timpul îndeplinirii unor misiuni de zbor, echipaje ale avioanelor de asalt Su-25SM aparținând regimentului de aviație din Ținutul Krasnodar au distrus un punct de comandă subteran al adversarului convențional.

La zboruri au participat șapte avioane de asalt, fiind implicați peste 50 de piloți și tehnicieni, precum și specialiști ai serviciilor de asigurare de la sol.

În aer, echipajele și-au perfecționat deprinderile de pilotare a tehnicii de aviație, în teren montan, în condiții meteorologice dificile.

În compunerea patrulelor de luptă, avioanele Su-25SM au depășit sistemul de apărare antiaeriană al adversarului convențional și au distrus ținte terestre, cu întrebuințarea rachetelor și puștilor de aviație.

Potrivit planurilor curente, în timpul perioadei de instrucție de iarnă, echipajele avioanelor de asalt Su-25SM vor participa la peste 30 de exerciții și vor efectua aproximativ 1.500 de zboruri, cu întrebuințarea practică a armamentelor din dotare. Piloții vor îndeplini misiuni de distrugere a parcurilor de aviație, obiectivelor de apărare antiaeriană, bazelor militare, depozitelor de carburanți-lubrifianți și forței vii a adversarului.

Exercițiile vor fi efectuate pe teritoriile Republicilor din Caucazul de Nord, Regiunilor Rostov și Volgograd și Ținuturilor Krasnodar și Stavropol.

În medie, în timpul unui an de instrucție, fiecare pilot al regimentului petrece în aer peste 80 de ore.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele de tip Su-25SM aparțin Regimentului 960 Aviație de Asalt – Primorsko-Akhtarsk din cadrul Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

În compunerea regimentului se află două escadrile de asalt, care sunt dotate cu avioane de tip Su-25SM3 și Su-25SM.

Numărul de 80 de ore de zbor pe an se află sub media piloților din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, care este de aproximativ 100-120 de ore. Probabil că, în acest an, ținând cont de faptul că în zona de responsabilitate a Regiunii Militare Sud este planificat exercițiul Caucaz-2020, pregătirea piloților din cadrul regimentului va fi intensificată.

Postul de televiziune Zvezda a prezentat un material video privind zborurile de instrucție ale avioanelor Su-25SM, care poate fi vizualizat la adresa:

https://tvzvezda.ru/news/forces/content/202017945-BB6yD.html.

Din acesta rezultă că între avioanele participante la activități s-au aflat aeronavele cu numere de bord 02, 03, 06 și 52 roșii. Zborurile au fost executate în formație, la altitudini reduse, inclusiv deasupra mării.

Surse: mil.ru, tvzvezda.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s