Două bombardiere strategice rusești de tip Tu-160 au desfășurat misiuni de patrulare deasupra Oceanului Arctic

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 01.02.2020, că două bombardiere strategice Tu-160 au îndeplinit un zbor planificat deasupra apelor neutre ale Mării Barents, Mării Norvegiei și Oceanului Înghețat de Nord.

„Două bombardiere strategice de tip Tu-160 ale Forțelor Aerocosmice au îndeplinit un zbor planificat deasupra apelor neutre situate deasupra acvatoriilor Mării Barents, Mării Norvegiei și Oceanului Înghețat de Nord”, se arată în comunicatul de presă.

Durata zborului a fost de peste 16 ore. În timpul acestuia, avioanele au efectuat realimentarea în aer.

Piloții Aviației cu rază lungă de acțiune execută în mod regulat zboruri deasupra apelor neutre ale Oceanului Arctic, Oceanului Atlantic, Mării Negre, Mării Baltice și Oceanului Pacific. Toate zborurile se desfășoară în strictă conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Canalul de televiziune Zvezda a prezentat un material video referitor la zborurile bombardierelor strategice Tu-160. Acesta poate fi vizualizat la adresa:

https://tvzvezda.ru/news/forces/content/20202162-HbYtn.html.

În materialul video au fost identificate avioanele Vladimir Sudets (număr de bord 15 roșu, număr de înregistrare RF-94108) și Vasili Reshetnikov (număr de bord 02 roșu, număr de înregistrare RF-94102).

Din acesta rezultă că avioanele au decolat, probabil de pe aerodromul Engels din Regiunea Saratov, dimineața devreme, pe 31.01.2019, și au aterizat în aceeași zi, seara târziu. Realimentarea în aer și aterizarea avioanelor s-au efectuat pe timp de noapte.

Misiunea de patrulare a bombardierelor strategice s-a realizat la încheierea unor activități de pregătire pentru luptă desfășurate în această săptămână, cu participarea a 10 avioane Tu-160. Între acestea au fost identificate trei aeronave, astfel:

Vladimir Sudets, număr de bord 15 roșu, număr de înregistrare RF-94108;

Pavel Taran, număr de bord 03 roșu, număr de înregistrare RF-94101;

Vasili Seniko, număr de bord 11 roșu, număr de înregistrare RF-94114.

Aviația cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse dispune de 16 avioane de tip Tu-160. Toate acestea sunt dislocate pe aerodromul Engels și aparțin unui regiment de aviație al Diviziei 22 Aviație de Bombardament.

Surse: mil.ru, militarynew.ru, tass.ru, iz.ru, tvzvezda.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s