Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 17.02.2020, echipaje aparținând Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au executat un antrenament de scoatere a tehnicii de luptă de sub atacul adversarului convențional.
În timpul acestuia, avioanele au efectuat redislocarea de pe aerodromurile de dislocare permanentă din Crimeea pe aerodromuri de rezervă.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul pregătirilor pentru executarea unui exercițiu tactic de zbor în cadrul Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.
Pe timpul antrenamentului, șase avioane Su-24M au efectuat redislocarea de pe aerodromuri de bază pe aerodromuri de rezervă dislocate pe teritoriile subiecților Federației Ruse aflați în zona de responsabilitate a Regiunii Militare Sud.
În cadrul redislocării pe aerodromurile de rezervă, echipajele bombardierelor au îndeplinit normative de scoatere a tehnicii de luptă de sub atacul adversarului convențional, executând misiuni specifice.
Activitățile s-au desfășurat conform Planului de pregătire pentru luptă al Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Bombardierele de front de tip Su-24M aparțin Regimentului 43 Aviație de Asalt – Saki din cadrul Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.
Probabil, exercițiul tactic de zbor va fi executat în perioada următoare, posibil la sfârșitul acestei săptămâni.