Nave de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră au desfășurat activități individuale de pregătire pe mare

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 24.02.2020, echipaje ale navelor de luptă aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au îndeplinit misiuni de curs K-2 pe mare (navigația și ducerea luptei în mod individual de către o navă), care este etapa finală a sistemului de pregătire, ce permite marinarilor executarea de activități potrivit destinației.

Pe timpul activităților de pregătire pentru luptă, marinarii au executat trageri practice de artilerie asupra unor ținte navale, aeriene și de coastă, precum și diverse exerciții și antrenamente navale de apărare antiaeriană și antidiversiune, de luptă pentru vitalitatea navei pe mare și de apărare a navei în timpul staționării la ancoră într-o radă necunoscută.

Următoarea etapă de pregătire pentru luptă a echipajelor navelor și vedetelor FRMN va consta în îndeplinirea de misiuni potrivit destinației în Marea Neagră și în Marea Mediterană, atât în mod individual, cât și în compunerea unor grupări navale tactice.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Sursa nu a precizat ce nave de luptă și vedete au participat la activitățile de pregătire pe mare.

Anterior, în perioada 20-22.02.2020, în acvatoriul Mării Negre s-a aflat o grupare navală de atac a FRMN, formată din fregatele Amiral Makarov și Amiral Grigorovici, nava mică purtătoare de rachete Vyshniy Volochek și vedeta purtătoare de rachete R-60. Aceasta a executat trageri de artilerie de control asupra unor ținte navale, care au imitat nave de luptă ale adversarului convențional.

Probabil, în perioada 23-24.02.2020, au ieșit pe mare alte nave de luptă, care desfășoară activități de pregătire, în contextul prezenței în Marea Neagră a distrugătorului american Ross.

Deși partea rusă a anunțat că FRMN a început monitorizarea distrugătorului, încă nu au fost precizate navele de luptă implicate în aceste activități.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s