În cadrul FRMN, a fost executat un antrenament de ducere a cercetării cu ajutorul dronelor

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 21.04.2020, echipaje ale complexelor dotate cu drone din compunerea Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au executat un antrenament de desfășurare a unui post de cercetare în raionul de poziție.

În cadrul activităților de pregătire pentru luptă, militarii din cadrul subunităților de aparate de zbor fără pilot au executat un marș în raionul indicat, au desfășurat un post de conducere, au lansat o dronă de tip Orlan și au efectuat cercetarea terenului.

Potrivit planului exercițiului, militarii au trebuit să descopere un punct de comandă mascat al adversarului convențional, care pregătea debarcarea desantului maritim.

La antrenament au participat mai multe echipaje, iar condiția necesară pentru îndeplinirea misiunilor a constat în descoperirea adversarului în timp scurt, cu o singură alimentare cu combustibil a dronei. Punctele de penalizare au fost luate pentru trecerea dronei peste un obiectiv, fără identificarea acestuia.

Toate echipajele care deservesc dronele, care în cadrul FRMN sunt formate în proporție de 50% din militari-femei, și-au demonstrat profesioanlismul și s-au încadrat în normative.

Exercițiul a fost executat în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă al forțelor flotei.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Subunitățile de UAV-uri ale FRMN sunt incluse în Regimentul 318 Aviație Mixtă – Kacha al Aviației Navale și Apărării Antiaeriene. Acestea sunt dotate cu drone de tip Orlan-10 și Forpost.

În primăvara anului 2019, în compunerea regimentului a fost formată o escadrilă de drone cu rază lungă de acțiune Forpost. Acestea sunt capabile să monitorizeze o porțiune importantă din acvatoriul Mării Negre și pot îndeplini misiuni de cercetare și de indicare a țintelor pentru sistemele de rachete ale navelor de luptă (H-35 și Kalibr), pentru complexele de rachete de coastă Bastion și pentru artilerie.

În perspectivă, în dotarea FRMN va fi introdusă versiunea modernizată a dronelor, Forpost-M.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s