Distrugătorul American Porter a început traversarea strâmtorilor turcești spre Marea Neagră

Serviciul de presă al Flotei a 6-a din cadrul Forțelor Navale ale SUA a informat că, pe 17.06.2020, distrugătorul Porter din clasa Arleight Burke a început transferul spre Marea Neagră, unde va executa o serie de exerciții cu statele membre NATO și partenere din regiune.

“Distrugătorul Porter a luat curs către nord și a început traversarea strâmtorilor spre Marea Neagră, unde va îndeplini misiuni navale și va desfășura antrenamente comune cu statele membre NATO și partenere ale Alianței, respectiv Turcia, România, Bulgaria, Ucraina și Georgia”, se arată în comunicatul de presă.

Este vorba despre a treia intrare a unei nave de luptă a Forțelor Navale ale SUA în Marea Neagră în anul 2020. “Misiunile îndeplinite de distrugătorul Porter în Marea Neagră vor contribui la creșterea nivelului de cooperare cu statele membre NATO și partenere din regiune”, au precizat reprezentanții Flotei a 6-a.

Distrugătorul american Porter s-a mai aflat în Marea Neagră în luna aprilie 2020. La începutul lunii mai, nava, împreună cu distrugătoarele Roosevelt și Donald Cook, a intrat în Marea Baltică.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Anterior, distrugătorul american Porter a intrat în acvatoriul Mării Negre pe 13 aprilie 2020, la ora 18.30. În luna februarie, în regiune s-a aflat și distrugătorul Ross, care face parte din sistemul de apărare antirachetă Aegis.

În total, în anul 2019, nave de luptă ale NATO au efectuat 13 întrări în acvatoriul Mării Negre.

Conform Convenției internaționale de la Montreux din anul 1936, navele de luptă ale statelor neriverane Mării Negre au dreptul să se afle în acvatoriul acestei mări timp de maximum 21 de zile.

Probabil, la intrarea distrugătorului Porter în Marea Neagră, forțe și mijloace aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) vor începe monitorizarea activităților desfășurate de acesta în regiune. De asemenea, este foarte posibil ca FRMN să organizeze și să desfășoare o serie de activități de pregătire pentru luptă, pe fondul prezenței navei americane în Marea Neagră.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s