O divizie de tancuri din vestul Federației Ruse a fost alertată pentru verificarea nivelului de pregătire pentru luptă

Serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 14.07.2020, unitățile militare ale diviziei de tancuri Kantemirovskaya din Regiunea Moscova aparținând armatei de tancuri a fost alertată pentru verificarea nivelului de pregătire pentru luptă.

“La verificare participă peste 1.500 de militari și aproximativ 300 de unități de tehnică de luptă și specială, între care tancuri T-80, mașini de luptă ale infanteriei BMP-2, transportoare blindate BTR-82A, instalații de artilerie autopropulsate Msta-S, lansatoare multiple de proiectile reactive Grad și IMR-3 și altele”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul de presă, în prezent, militarii pregătesc tehnica de luptă și specială pentru efectuarea marșului în raionul de concentrare.

Într-un poligon specializat din Regiunea Moscova au fost desfășurate puncte de conducere și noduri de transmisiuni, care să asigure, în timp real, schimbul de informații și coordonarea acțiunilor trupelor.

“Scopul principal al verificării constă în evaluarea multilaterală a capacității de luptă a marii unități, precum și a nivelului de pregătire a structurilor diviziei, în vederea îndeplinirii, în timp scurt, a misiunilor încredințate”, au precizat reprezentanții Regiunii Militare Vest.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Verificarea, probabil de tip inopinat, se desfășoară în cadrul Diviziei 4 Tancuri – Naro-Fominsk aparținând Armatei 1 Tancuri – Bakovka a Regiunii Militare Vest.

Procedura verificărilor inopinate asupra nivelului de pregătire al trupelor a fost introdusă în Forțele Armate ale Federației Ruse după preluarea conducerii Ministerului rus al Apărării de către actualul ministru, general de armată Serghei Șoigu. În tandem cu președintele Vladimir Putin, acesta a implementat un sistem de alertare și scoatere în poligoane a trupelor de la nivel de unitate și până la nivel de Regiune Militară.

În timpul operației militare din Siria, în perioada septembrie 2015 – decembrie 2018, acest sistem a fost folosit foarte rar, din cauza nevoilor crescute de personal și tehnică militară pentru acțiunile de pe teritoriul sirian.

Ulterior, verificările inopinate au fost reluate, însă la un nivel mult mai redus. În plus, pandemia de coronavirus a făcut ca, în acest an, ieșirile în teren ale trupelor să fie limitate.

După cum a anunțat recent Serghei Șoigu, activitățile principale de pregătire pentru luptă din anul de instrucție 2020 sunt planificate în perioada iulie – septembrie. Probabil, în acest interval, va fi folosită din nou și procedura verificărilor inopinate. Este posibil chiar ca, în Regiunea Militară Sud, să aibă loc o verificare de amploare, înaintea începerii exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s