În cadrul unui interviu acordat agenției de presă RIA Novosti, directorul general al companiilor MiG și Sukhoi din Federația Rusă, Ilya Tarasenko, a declarat, pe 16.07.2020, că acestea vor dezvolta împreună un complex de aviație de luptă de generația a șasea.
“Concurenții noștri sunt producătorii de avioane americani și europeni. Pentru a ne menține calitatea de lideri în industrie, trebuie să consolidăm cele mai bune competențe care există astăzi în companiile MiG și Sukhoi și să creăm noi aeronave din generația a șasea. Unificarea potențialelor în cadrul sarcinilor și obiectivelor comune reprezintă o oportunitate extraordinară pentru a face o descoperire serioasă. Companiile străine nu mai au astfel de oportunități”, a precizat Tarasenko.
Răspunzând la întrebarea dacă aeronava de generația a șasea va fi dezvoltată în comun de MiG și Sukhoi, interlocutorul agenției a răspuns afirmativ. “Da, va fi dezvoltată de divizia de aviație militară a Corporației Întrunite Constructoare de Avioane (OAK)”, a explicat el.
În Federația Rusă a început producerea în serie a avionului de vânătoare de generația a cincea Su-57. Primul avion ar trebui să fie livrat Forțelor Aerocosmice în acest an.
Ilya Tarasenko a fost numit în funcția de director general al companiei Sukhoi în luna februarie a acestui an, în baza unei decizii a Consiliului de administrație. Astfel, acesta combină trei funcții de conducere. Pe lângă Sukhoi, Tarasenko conduce și corporația MiG și este responsabil și de marketing și cooperare tehnico-militară în cadrul OAK.