Un avion de vânătoare rusesc de tip Su-27 a interceptat un avion american P-8A deasupra Mării Negre

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 23.07.2020, mijloacele rusești pentru controlul spațiului aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre au descoperit o țintă aeriană, care se apropia de granița Federației Ruse.

Pentru interceptarea țintei, în aer a fost ridicat un avion de vânătoare de tip Su-27 din compunerea forțelor de serviciu pentru apărarea antiaeriană ale Regiunii Militare Sud.

Echipajul avionului de vânătoare rusesc, apropiindu-se la o distanță sigură de obiectul aerian, l-a identificat ca fiind un avion american de cercetare P-8A Poseidon.

După îndepărtarea avionului de cercetare de granița de stat a Federației Ruse, avionul de vânătoare rusesc a revenit pe aerodromul de dislocare.

Zborul avionului rusesc de tip Su-27 s-a desfășurat în strictă conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian.

Nu a fost încălcată granița de stat a Federației Ruse.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avionul de patrulare antisubmarin P-8A Poseidon aparține Forțelor Navale ale SUA și a decolat de la Baza Aeriană Sigonella din Insula italiană Sicilia.

Aeronava, cu numărul de înregistrare 169328, a evoluat la vest de Peninsula Crimeea, în special în zona de desfășurare a exercițiului naval multinațional Sea Breeze-2020.

Aceasta a zburat la o altitudine de aproximativ 6.000 de metri, cu o viteză de 770 de kilometri pe oră.

Probabil, avionul de vânătoare rusesc de tip Su-27, care a fost ridicat la interceptare, aparține Regimentului 38 Aviație de Vânătoare – Belbek din cadrul Diviziei 27 Aviație Mixtă – Belbek a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Surse: mil.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s