Federația Rusă testează noi complexe de rachete de coastă, dotate cu rachete de croazieră antinavă H-35UE

rub

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 02.09.2020, citând o declarație a adjunctului directorului general pentru politica tehnico-militară al concernului Morinformsistema-Agat, Nikolai Borisov, că testele celui mai nou complex de rachete de coastă Rubezh, cu rachete de croazieră, vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2021.

“În prezent, are loc testarea noului complex de rachete de coastă de tip Rubezh. În mod garantat, aceasta va fi încheiată până la sfârșitul anului 2021”, a precizat Borisov.

Potrivit declarațiilor sale, complexul Rubezh este o versiune a complexului mobil de rachete de coastă Bal.

“Spre deosebire de predecesorul său, noul complex Rubezh este format dintr-o singură mașină, care îmbină mai multe funcții: conducerea în luptă, cercetarea, indicarea țintelor și lansarea rachetelor”, a menționat Borisov.

Acesta a adăugat că noul complex va întrebuința rachete de croazieră antinavă de tip H-35UE.

În plus, dacă în cazul complexului Bal sunt folosite șasiuri din Republica Belarus, Rubezh este montat pe un șasiu rusesc, dezvoltat de Kamaz. De asemenea, noul complex va fi de câteva ori mai ieftin din punct de vedere al costurilor.

“Deja există interes din partea partenerilor noștri din domeniul tehnico-militar pentru noile complexe de rachete de coastă”, a spus Borisov.

Complexul de rachete de coastă Bal, cu rachete antinavă H-35, a fost introdus în înzestrare în anul 2008. În compunerea acestuia se află punte de comandă, instalații de lansare și mașini de transport și reîncărcare.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În perioada sovietică, a mai fost produs un complex de rachete de coastă cu denumirea de Rubezh (SSC-3 Styx în clasificare NATO), care întrebuința rachete de croazieră antinavă P-15M. Acesta a fost introdus în dotarea trupelor ruse în 1978 și livrat la export în anii 1980, inclusiv în România. În prezent, un număr redus de complexe de acest tip se mai află în exploatare în Federația Rusă, Cuba, Siria și Vietnam. În același timp, o serie de state, între care Algeria, Bulgaria, Egiptul, Yemenul, Libia, Romînia, Ucraina și fosta RDG au renunțat la utilizarea acestora.

Un divizion de rachete de coastă Rubezh includea patru instalații autopropulsate de lansare 3S51, patru mașini de transport și reîncărcare, iar în mod opțional un radar cu rază lungă de acțiune de tip 40V6.  

Surse: tass.ru, iz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s