Militarii americani “au pierdut” un submarin rusesc în apropierea coastelor Ciprului din Marea Mediterană

sub

Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 08.10.2020, citând site-ul avia.pro, că Forțele Navale ale SUA au căutat, pentru a doua zi consecutiv, un submarin rusesc, pe care nu reușesc să-l găsească în apropiere de Cipru.

După cum notează agenția, după un exercițiu de amploare desfășurat de militarii ruși în zona litoralului Siriei, cel puțin un submarin dotat cu rachete de croazieră a ieșit din raza militarilor americani.

Armata americană a trimis în căutarea submarinului un elicopter militar și un avion de cercetare antisubmarin. Se precizează că mijloacele aeriene au patrulat pentru a doua zi într-un raion maritim din Marea Mediterană situat la sud de Cipru.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Foarte probabil este vorba despre un submarin Proiect 636.3 al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), dotat cu racchete de croazieră de tip Kalibr. În prezent, în estul Mării Mediterane și în portul sirian Tartus se află două submarine de acest tip ale FRMN, respectiv Novorossiysk și Rostov pe Don. Acestea îndeplinesc misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană.

Misiunea mijloacelor aeriene americane în regiune a fost confirmată și de sursele de monitorizare a aviației. Astfel, pe 07 octombrie, acestea au identificat în zonă un avion de cercetare de tip Boeing RC-135U Combat Sent aparținând Forțelor Aeriene ale SUA. Aeronava, cu numărul de înregistrare 64-14849, a decolat de la Baza Aeriană Souda Bay din Insula Creta. De asemenea, la sud de Cipru s-a aflat și un elicopter de tip Sikorsky, cu numărul de înregistrare 166566 și indicativul FFAB123.

2

Submarinele rusești Proiect 636.3 sunt foarte greu de descoperit atunci când se află în imersiune datorită nivelului foarte redus de zgomot pe care îl produc în timpul deplasării. Din cauza acestui fapt, ele sunt considerate de către militarii NATO adevărate “găuri negre”.

În urmă cu câteva luni, un incident similar s-a produs în apropierea Canalului Mânecii, unde submarinul rusesc de același tip Krasnodar, care se deplasa către Șantierul Naval din Kronștadt, a intrat în imersiune și “a fost pierdut” de către militarii britanici și francezi, care îl urmăreau.

Surse: ria.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s