
Analiză remnmilitaryblog.com
Potrivit surselor de monitorizare a aviației, pe 08.10.2020, un avion de cercetare radioelectronică Boeing RC-135W Rivet Joint aparținând Forțelor Aeriene ale Marii Britanii a îndeplinit misiuni de patrulare aeriană deasupra acvatoriului Mării Negre.
Aeronava, cu numărul de înregistrare ZZ664 și indicativul RRR7241, a ieșit în Marea Neagră din spațiul aerian al Bulgariei.
Avionul a evoluat la o altitudine de 10.370 de metri, cu o viteză de aproximativ 800 de kilometri pe oră.
Probabil, zborul a fost efectuat în spijinul distrugătorului britanic HMS Dragon, care a intrat în Marea Neagră în urmă cu câteva zile. În prezent, nava se află în portul ucrainean Odesa. Trebuie precizat faptul că traiectul de zbor al avionului de cercetare a inclus și o buclă efectuată în sudul acestei localități.
Aceeași aeronavă (număr de înregistrare ZZ664 și indicativ RRR7271) s-a aflat deasupra Mării Negre și pe 06 octombrie. Avionul a îndeplinit misiuni împreună cu două avioane de vânătoare Typhoon și un avion-cisternă KC-3 aparținând Forțelor Aeriene ale Marii Britanii.