Analiză remnmilitaryblog.com:
Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe Twitter, pe 18.12.2020, avionul de cercetare de tip C-160 Gabriel aparținând Forțelor Aeriene ale Franței a decolat de pe aeroportul otopeni din România și a revenit pe teritoriul francez. Aeronava, cu indicativul radio CTM2258, a fost adusă în România pe 05 decembrie.
Avionul a efectuat mai multe zboruri deasupra apelor neutre ale Mării Negre, îndeplinind misiuni ISR (intelligence, surveillance and reconnaissance) în proximitatea frontierelor Federației Ruse.
Pe 07 decembrie, acesta a fost interceptat deasupra Mării Negre de un avion de vânătoare rusesc de tip Su-30, împreună cu două avioane americane (RC-135 și KC-135).
În ultima perioadă, România a găzduit, pe aeroportul Otopeni și pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, mai multe avioane franceze și americane. Aceastea au efectuat zboruri de testare și de cercetare deasupra apelor neutre ale Mării Negre, în condițiile prezenței în zonă a unor mijloace de luptă rusești.