Vladimir Putin și Serghei Șoigu – declarații la bilanțul activităților Forțelor Armate ale Federației Ruse în anul 2020

1

Pe 21.12.2020, la Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse din Moscova, s-a desfășurat o ședință extinsă a Colegiului Ministerului rus al Apărării, în timpul căreia a fost efectuat bilanțul activităților Forțelor Armate în anul 2020 și au fost stabilite misiunile acestora pentru perioada următoare. Ședința a avut loc în prezența președintelui rus, Vladimir Putin, în calitatea acestuia de comandant suprem al Forțelor Armate.

Cu această ocazie, ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a prezentat un raport de activitate, iar președintele Vladimir Putin a susținut o alocuțiune în fața conducerii armatei.

Cei doi oficiali ruși au făcut o multitudine de declarații cu caracter politico-militar și militar, din care rezultă următoarele:

Vladimir Putin:

– situația politico-militară din lume este foarte dificilă. Există riscuri mari de agravare a acesteia în Transcaucazia, Orientul Mijlociu, Africa și alte regiuni ale lumii. Activitatea militară din cadrul NATO se intensifică. În paralel, are loc o degradare continuă a sistemului pentru controlul armamentelor. Sub diferite pretexte, SUA s-au retras deja din tratatele ABM, INF și Open Sky. De asemenea, nu există certitudini în ceea ce privește Tratatul START, care expiră în februarie 2021;

– armata rusă în general și Triada Nucleară în special au atins niveluri care fac posibilă garantarea securității Federației Ruse. În timpul URSS, procentul de armamente moderne din cadrul Forțelor cu Destinație Generală era de 54%, în timp ce la Forțele Nucleare Strategice de 65-70%. În anul 2000, aceste procente au scăzut până la la nivelul îngrijorător de 12% și 35%. La jumătatea lunii decembrie 2020, nivelul acestora a ajuns la 70% și 86%. În continuare, planurile de dezvoltare ale armatei ruse prevăd continuarea trendului crescător de modernizare a armamentelor, atfel încât, în anul 2021, nivelul armelor moderne din cadrul Forțele Nucleare Strategice trebuie să ajungă la 88,3%. De asemenea, Forțele cu Destinație Generală vor ajunge în 2024 la 75,9%;

– în anul 2020, trupele și-au demonstrat pregătirea ridicată în cursul a peste 5.700 de exerciții, inclusiv prin participarea la exercițiul Caucaz-2020, la care au fost prezente contingente militare din cinci state;

– militarii ruși din Siria acționează responsabil și curajos, fiind un factor de stabilitate nu numai în țară, ci în întreaga regiune;

– din 10 noiembrie, forțele ruse de menținere a păcii s-au angajat într-o misiune foarte dificilă în Nagorno-Karabah;

– misunile principale ale armatei ruse în perioada următoare trebuie să vizeze: în primul rând, menținerea unui nivel ridicat de pregătire pentru luptă al Forțelor Nucleare Strategice; în al doilea rând, consolidarea potențialului Forțelor de Descurajare Non-nucleare, cu accent pe armele de mare precizie; în al treilea rând, continuarea echipării ritmice a armatei și marinei cu arme și echipamente moderne, respectiv îndeplinirea clară și la timp a comenzii de stat pentru apărare; în al patrulea rând, dezvoltarea științei militare în scopul modernizării tehnice a armatei, prin introducerea de noi forme și metode de acțiune a trupelor; în al cincilea rând, introducerea în cursul antrenamentelor de luptă a armelor și echipamentelor cu elemente de inteligență artificială, inclusiv a echipamentelor robotizate, dronelor și sistemelor de conducere automatizată a trupelor;

 – o misiune prioritară trebuie să rîmână și creșterea garanțiilor sociale pentru militari. În ultimii trei ani, peste 15.000 de militari și-au cumpărat locuințe prin subvenții allocate de la bugetul federal, iar 108.000 de militari au primit locuințe de serviciu. În perioada 2021-2023, peste 10.000 de persoane vor primi locuințe permanente, iar alte 90.000 locuințe de serviciu.

Serghei Șoigu:

– În 2020, geografia provocărilor pentru țara noastră s-a extins, rolul forței militare în rezolvarea problemelor internaționale a crescut;

– NATO consideră Rusia drept principala amenințare și își dezvoltă potențialul militar la frontierele noastre;

– Statele Unite au început să redistribuie unități de luptă din Germania în Polonia și țările baltice;

– Intensitatea acțiunilor de cercetare și demonstrație ale avioanelor și navelor americane în apropierea granițelor rusești a crescut cu 15% față de anul trecut;

– Prezența navelor americane în regiunea arctică este în creștere;

– Exercițiile NATO, desfășurate simultan la granițele de vest, sud și est ale Rusiei, au devenit sistemice. Numai în august – septembrie, la acestea au participat 55 de avioane de luptă, inclusiv bombardiere strategice și 12 nave – purtătoare de arme de înaltă precizie;

– Am urmat îndeaproape aceste învățături și am luat măsuri în oglindă;

– Triada noastră nucleară este menținută la un nivel care justifică descurajarea strategică. În Forțele Strategice de Rachete, mai mult de 95% dintre lansatoare sunt menținute în permanență pregătite pentru utilizarea în luptă. Aviația pe distanțe lungi rezolvă cu succes misiunile de patrulare aeriană. Anul acesta, 50 de zboruri ale bombardierelor strategice au fost efectuate de-a lungul rutelor stabilite. Submarinele nucleare purtătoare de rachete efectuează serviciul de luptă planificat în zonele indicate ale Oceanului Planetar. Pregătirea ridicată în luptă a Forțelor Nucleare Strategice este asigurată de un nivel de modernitate fără precedent, adus la 86%. Anul acesta, trei regimente de rachete ale Forțelor de Rachete cu Destinație Strategică au fost re-echipate cu sisteme de rachete Yars. Înarmarea primului regiment sisteme de rachete hipersonice Avangard este în curs de desfășurare. Componenta aeriană a Forțelor Nucleare Strategice a primit cinci bombardiere strategice modernizate Tu-95MS. Submarinul nuclear principal al proiectului Borey-A, Prințul Vladimir, dotat cu rachete balistice Bulava, a fost introdus în dotarea Forțelor Navale. O infrastructură modernă a fost creată pentru sistemele de rachete Yars și Avangard. Anul acesta, peste 950 de clădiri și structuri au fost construite în interesul Forțelor de Rachete cu Destinație Strategică;

– Peste 3.500 de arme noi și modernizate au fost livrate Forțelor Terestre, inclusiv 220 de tancuri și alte mașini blindate de luptă, peste 1.500 de mijloace auto. Au fost formate o nouă divizie de infanterie moto și o brigadă de rachete și una de artilerie;

– În Forțele Aerocosmice au fost formate 13 unități militare, inclusiv un regiment de aviație de transport și un regiment de rachete antiaeriene. Au fost livrate 147 de avioane, peste 150 de unități de tehnică de apărare antiaeriană, inclusiv patru sisteme de rachete antiaeriene S-400 și 24 de vehicule de luptă Pantsir-S. Pentru a dezvolta rețeaua de aerodromuri a Forțelor Armate, au fost reconstruite piste la 14 aerodromuri și au fost construite peste 270 de clădiri și structuri. Forțele Aerocosmice au început să primească primele complexe moderne cu drone ce cercetare și de atac cu rază medie de acțiune de tip „Inochodets” și „Forpost”;

– Am sporit capacitățile de luptă ale sistemului spațial unificat. În luna mai a acestui an, a fost lansată cel de-al patrulea aparat cosmic Kupol. Astfel, a doua etapă a desfășurării constelației orbitale EKS a fost finalizată. Complexul de lansare pentru rachetele Soyuz-2 și complexul de asamblare și testare pentru vehiculele de lansare grele au fost reconstruite. Lansarea-test a rachetei Angara-A5 cu o machetă a unui aparat cosmic a fost finalizată cu succes;

– Marina a primit două submarine moderne, 7 nave de suprafață, 10 vedete de luptă, 10 nave auxiliare. În ceea ce privește numărul de sisteme de rachete de coastă, Bal și Bastion au atins 74% din cerere în acest an. O divizie de infanterie motorizată și o brigadă de rachete de coastă au fost formate în componența de luptă a Marinei. Sediul Flotei Mării Negre a fost reconstruit cu o profundă modernizare a sistemelor de conducere. La Makhachkala, au fost comandate obiective ale infrastructurii militare a Flotei Caspice, inclusiv dane de ancorare. La baza principală din Kaspiysk, s-au finalizat digurile de nord și sud cu o lungime de aproximativ trei kilometri;

– În prezent, sunt în construcție 16nave de suprafață pentru zona maritimă îndepărtată și alete 19 sunt în curs de modernizare, iar contractele de stat pentru alte șase nave vor fi semnate anul viitor. În total, ținând cont de contractele de stat actuale, numărul total de nave de război construite și modernizate pentru zona mării îndepărtate va fi de 41 de unități. Pentru echipamentele de aviație, este planificată livrarea înainte de termen pentru 94 de avioane și elicoptere până la sfârșitul anului 2024. Printre acestea se numără 22 de aeronave Su-57, numărul cărora va fi mărit la 76 până în 2028.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s